Din cuprinsul articolului
Deși pare greu de crezut, lungimea degetului inelar, în comparație cu celelalte degete, poate spune multe despre personalitatea cuiva.
Potrivit datelor oferite de către Universitatea de Științe și Tehnologie din Norvegia (NTNU), prin compararea lungimii degetului arătător și a degetului inelar oricine poate afla lucruri foarte interesante despre sine și despre cei din jur. De pildă, îți poți da seama dacă ești predispus la anxietate sau dacă ești un sportiv înăscut (în cazul în care nu ți-ai dat seama până acum!).
Lungimea inelarului are legătură cu cantitatea de testosteron la care o persoană a fost expusă, în timp ce era în pântecele mamei sale. Dacă degetul inelar este mai lung înseamnă că ai fost expus la o cantitate mai mare de testosteron.
Testosteronul are influență asupra comportamentului și asupra fizicului. Testosteronul stă la baza dorinței de competiție a bărbaților. Tot el le conferă acestora mai multă cutezanță și o sporită forță musculară. În viața prenatală femeile pot fi expuse la o oarecare cantitate de testosteron, însă în viața adultă ele n-au nevoie de cantități prea mari din acest hormon. În organismul feminin, testosteronul poate fi produs la nivelul ovarelor și al suprarenalelor.
Balanța acestor hormoni în timpul vieții prenatale exercită consecințe și în viața adultă. Cu cât expunerea sa la testosteron a fost mai mare în pântecele matern, cu atât vor fi mai sporite șansele ca o persoană să aibă abilități sportive. Aceste persoane expuse la testosteron într-o măsură mai mare, care au și un arătător mai scurt decât inelarul, vădesc apoi, în viața adultă, o capacitate superioară de-a se descurca în realizarea acelor activități în care de obicei bărbații se descurcă mai bine.
Ai o personalitate foarte cuceritoare. Poți părea puțin mai agresiv, dar asta pentru că ești dispus să-ți asumi riscuri. Persoanele care au inelarul mai lung decât arătătorul sunt buni soldați, ingineri și se pricep să rezolve cuvinte încrucișate.
Ai o stimă de sine crescută și uneori ai tendințe narcisiste. Îți place singuratatea și nu suporți să fii deranjat din timpul liber. Nu ești genul de persoană care face primul pas într-o relație, dar accepți întotdeauna și apreciezi atenția pe care o primești.
Ești foarte pașnic. Nu-ți plac conflictele și vrei să îi faci pe toți fericiți. Ești bin organizat și încerci să te înțelegi cu toată lumea. Nu în ultimul rand, ești foarte loial, fidel unei relații, dar și plin de tandrețe și grijă față de partenerul tău de viață.
O cercetare anterioară publicată în „British Journal of Cancer” sublinia că bărbaţii al căror index este mai lung decât inelarul prezintă mai puţine riscuri de a dezvolta cancer la prostată.
O expunere mai mică la testosteron, asociată cu un index mai lung, scade riscul apariţiei acestei boli, susţin oamenii de ştiinţă.
În ceea ce priveşte orientarea sexuală, o altă cercetare amintită de sursa citată a arătat că femeile heterosexuale au, de obicei, degetul arătător şi cel inelar de dimensiuni similare. În cazul bărbaţilor homosexuali, indexul este mai scurt decât inelarul, toate aceste caracteristici fiind, de asemenea, influenţate de nivelul de testosteron.
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…