Categories: Ştiri sănătate

Cardiologul care reutiliza dispozitive medicale de la cadavre a fost arestat. Avocat: ”Nimeni nu spune și că domnul doctor a salvat vieți. Oameni care nu aveau bani de aparate…”

Medicul cardiolog Dan Tesloianu, acuzat că reutiliza dispozitive medicale de la cadavre a fost arestat, ieri, 18 februarie. Pedeapsa a fost însă contestată de doctor. 

Cardiologul Dan Tesloianu, acuzat de procurori că a reutilizat dispozitive medicale intracardiace reciclate de la persoane decedate, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, iar azi, 18 februarie, instanța a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Doctorul a contestat măsura preventivă.

În dosar mai sunt urmăriți penal alți cinci medici, unul dintre ei primind interdicția de a-și exercita profesia pe următoarele 60 de zile. Într-un comunicat de presă transmis azi, procurorii Parchetului General spun că medicul cardiolog de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, a creat o rețea din 2017, în care diferiți medici îi furnizau stimulatoare cardiace „extrase din cadavre”, pe care el apoi le implanta, contra cost, pacienților.

Prețul unui astfel de dispozitiv varia între 2.000- 3.000 de euro. Procurorii îl acuză și că a fabricat diagnostice false pentru a forța aceste proceduri medicale. Tesloianu este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente și luare de mită.

În dosarul de corupție privind stimulatoarele cardiace, anchetatorii verifică și modul în care medicul cardiolog Dan Tesloianu și o altă persoană ar fi construit ilegal o cabană de vacanță într-o arie protejată din localitatea Movileni, județul Iași.

Marius Todeancă, avocatul medicului: ”Nimeni nu spune și că domnul doctor a salvat vieți. Oameni care nu aveau bani de aparate…”

Avocatul doctorul Tesloianu susține că medicul folosea dispozitivele de la cadavre pentru pacienții care nu își permiteau să le cumpere noi. Întrebat dacă pacienții știau de unde provin dispozitivele, avocatul a spus, pentru stirileprotv: ”Sigur le-a spus cineva, nu vorbea domnul doctor cu toți.”

Printre martorii cheie din dosar este un asistent de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, care ar fi fost trimis frecvent la Brașov să preia, de la medicul militar suspect și el în dosar, dispozitive folosite. Medicul militar este bănuit că ar fi fost unul dintre principalii furnizori ai doctorului din Iași.

Și la morga Spitalului Militar din Brașov se fac verificări și se caută probe. Medicul de acolo va fi anchetat de Parchetul militar, însă deocamdată nu este suspendat.

Ancheta procurorilor Secției de Urmărire Penală și Criminalistică ar fi scos la iveală un alt lucru scandalos. Doctorul Tesloianu i-ar fi obligat pe stagiari să facă intervențiile de implantare a dispozitivelor medicale deși aceștia nu aveau drepturi. Mai mult, stagiarii ar fi făcut mai multe intervenții pe zi fiind expuși riscului de iradiere pentru că se foloseau și de aparatură radiologică.

Un al suspect în dosar ar fi un rezident al doctorului Tesloianu. Surse judiciare spun că și acesta ar fi montat dispozitive cardiace, cu toate că nu avea voie. Respectivul este sub control judiciar pentru 60 de zile și i s-a interzis să profeseze.
Deocamdată, nu se știe câți pacienți au avut probleme de sănătate în urma montării aparatelor cardiace.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: