Din cuprinsul articolului
Dieta recomandată de Şeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul Universitar Bucureşti, medicul primar cardiolog Dragoş Vinereanu pentru sănătatea sistemului cardiovascular. Românii consumă excesiv sare. Într-o ţară din zona de risc mic în privinţa bolilor cardiovasculare este de şase grame pe zi, iar în România este de 20 de grame pe zi, potrivit medicului.
Într-un interviu pentru Medika TV, Dr. Dragoş Vinereanu spune că tot ceea ce cumpărăm din magazinele din România are un conţinut foarte mare de sare şi de zaharuri.
“Ceea este dezastruos în România, şi am atras atenţia de foarte multe ori, este consumul excesiv de sare. Tot românul mai pune un pic de sare că nu are mâncarea gust. Ştim asta. Sarea în bucate era de pe vremuri (…) Trebuie să ţinem cont că dacă vă uitaţi cu atenţie tot ceea ce cumpărăm din magazinele din România are conţinut foarte mare de sare şi de zaharuri”, explică cardiologul.
Cardiolog: Consumul de sare mediu într-o ţară din zona de risc mic în ceea ce priveşte bolile cardiovasculare
„Adică, sunt două probleme pe care ar trebui să le reglementăm la nivel naţional, într-un fel, fiindcă toate aceste lucruri aduc în plus sare. Consumul de sare mediu într-o ţară din zona de risc mic în ceea ce priveşte bolile cardiovasculare e în jur de şase grame pe zi. Cât credeţi că e în România? Douăzeci. Vorbim de nişte cifre imense”, a afirmat şeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul Universitar Bucureşti.
Dieta care ne poate salva viața!
Dieta mediteraneană este un regi m de viață sănătos şi nu se suprapune în vreun fel cu dieta românească, atrage atenția medicul cardiolog.
“Producătorii ştiu şi îşi urmăresc interesul. Interesul lor e să vândă şi ca atare fac alimente sărate, că alea plac. Sărate, dulci şi grase. Aici e marea problemă. Dacă ne referim la un regim de viaţă sănătos, ştim că un regim de viaţă sănătos este cel bazat pe dieta mediteraneană. Şi acest lucru este demonstrat şi supra-demonstrat la nivel populaţional prin studii mari. Dieta mediteraneană – dieta românească. Se suprapun în vreun fel? De niciun fel, nimic”, mai spune dr. Dragoş Vinereanu, cardiolog.
Grăsimile saturate sunt rele pentru sistemul circulator
“Prăjim în uleiuri saturate, în grăsimi saturate, grăsimile care sunt cele mai rele pentru sistemul circulator, care se depun în vase şi determină arteroscleroza”, a mai explicat Dragoş Vinereanu.