Cârcei, sforăit, răni în colțul gurii? Nu ignora aceste simptome! Pot ascunde boli grave

Cârcei? Sforăit? Uneori ai senzația de nod în gât și nu poți să respiri corect, iar în timpul nopții te supără cârceii, sforăi în unele nopți? Deși aceste gesturi, nu sunt afecțiuni în sine, pot fi semne care să ascundă existența unor probleme medicale pe care ar fi indicat să le descoperi pentru liniștea ta.

Anumite simptome chiar dacă ești tentată să le ignori, ar putea ascunde anumite probleme medicale, așa că fii atentă la ceea ce-ți transmite corpul.

Iată ce înseamnă anumite simptome atipice:

  • Senzația de nod în gât. Este foarte posibil să te confrunți cu această senzație atunci când ai emoții puternice, când ești foarte stresată. Dar, sunt și situații când această senzație poate ascunde boli serioase precum sunt: afecțiuni ale esofagului, anumite probleme legate de glanda tiroidă, probleme legate de coloana vertebrală. Mergi la medic pentru efectuarea unor investigații, iar dacă nu este descoperită nicio afecțiune medicală, atunci poți scăpa de această senzație neplăcută cu ajutorul terapiei.
  • Ce înseamnă cârceii care apar noaptea. Atunci când te lupți cu cârceii ce-și fac simțită prezența noaptea este foarte posibil ca organismul tău să aibă o deficiență de calciu, magneziu sau potasiu. La fel de posibil este să fii deshidratată. Dacă aceste simptome apar și ziua, mai ales atunci când mergi sau practici un sport, mergi la medic. Este posibil să ai anumite probleme legate de coagularea sângelui, dar există și posibilitatea unor probleme articulare sau osoase. Medicul este cel care îți poate spune cu certitudine dacă ai sau nu ceva, dacă trebuie să urmezi un tratament sau doar să-ți schimbi alimentația, să consumi mai multe fructe și legume proaspete sau să iei suplimente cu vitamine și minerale.
  • Sforăi noaptea? Nu este plăcut mai ales pentru partenerul tău să te audă noapte de noapte cum sforăi. Însă, este posibil ca sforăitul să ascundă de exemplu, o problemă medicală numită apnee în somn. Sau să ai sinuzită. De asemenea, persoanele care au prea multe kilograme în plus au des astfel de neplăceri. Cel mai bine este să te vadă un medic și să elimini existența oricărei probleme medicale. Totodată este indicat să fii hidratată, să stai departe de alcool.
  • Ai răni în colțul gurii? Mergi la medic. Poate să fie o probleme legată de imunitate, de carența de vitamina B12, dar de vină poate să fie și candida sau chiar existența unui streptococ.

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

4 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

24 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

54 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: