Din cuprinsul articolului
Capitala, la un pas de a intra în urgență sanitară? Dr. Radu Țincu: „Marile epidemii din istorie au apărut când rozătoarele au fost…”
Deși a trecut abia o lună de când măsurile de restricție împotriva pandmiei au fost relaxate, oamenii nu se pot bucura pe deplin de aerul curat. Cel puțin nu cei din sectorul 1 al Capitalei.
Situația din București devine din ce în ce mai explozivă. Amintim faptul că în urmă cu două zile, din cauza unei defecțiuni la semafoarele din intersecția Bulevardul Unirii cu Strada Nerva Traian, s-a circulat cu dificultate în centrul Bucureștiului.
Motivul defecțiunii a fost unul incredibil. Potrivit Companiei Municipale pentru Managementul Traficului, defecțiunea s-a produs din cauza rozătoarelor care au stricat cablurile.
„S-a constatat că defecțiunea s-a produs din cauza rozătoarelor care au adus pagube cablajului aferent semaforizării. Echipa noastră a demolat, igienizat și refăcut legăturile electrice, reușind ca până la ora 15³⁰ să asigure repunerea în funcțiune a semafoarelor și implicit reluarea traficului în condiții normale”, se arată în postarea companiei de pe pagina de Facebook.
Mai mult de atât, în ultimele zile, în tot mai multe cartiere din București au fost filmați șobolani, unii chiar supermarket-uri sau magazine. Și ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, în acest an deratizarea a început cu întârziere în Capitală.
Pe lângă faptul că scandalul gunoaielor din sectorul 1 al Capitalei continuă de câteva săptămâni, situaţia ar riscă să devină o adevărată problemă de sănătate. Medicii avertizează că gunoaiele din Capitală care sunt pe străzi, în contextul în care temperaturile cresc din ce în ce mai mult, sunt un pericol pentru sănătatea cetățenilor.
Medicul Radu Țincu, şeful secţiei ATI de la Spitalul Floreasca, vorbeşte de riscul declarării urgenței sanitare în Capitală, din cauza rozătoarelor și a gunoaielor din sectorul 1. Acesta avertizează că deșeurile vor fermenta, fiind contaminate cu microorganisme care pot fi preluate de animale, fiind ulterior transmise și la oameni.
„Toate aceste deșeuri menajere care sunt lăsate pe străzi, la temperaturi din ce în ce mai ridicate, vor fermenta și vor fi contaminate cu microorganisme. Microorganisemele vor fi preluate de rozătoare sau de animalele străzii și vor putea fi transmise ulterior către oameni.
Marile epidemii din istorie au apărut când rozătoarele au fost un vector pentru aceste infecții către populație. Sper să nu ajungem în situația în care să declarăm o urgență sanitară în București”, a declarat Radu Țincu, potrivit Digi24.
Din păcate, cei care suferă de pe urma disputei dintre Primăria sectorului 1 și Romprest sunt cetățenii, sufocați de gunoiul din fața caselor neridicat de săptămâni întregi. Și asta în ciuda faptului că Garda de Mediu București a amendat primăria și firma de salubritate.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…