Categories: Stil de viaţă

Capacitatea de concentrare este mult diminuată, iar atenţia scade. Mulţi fac această greşeală. Un control medicale este absolut obligatoriu

Capacitatea de concentrare este mult diminuată, iar specialiştii o pun în legătură cu o o lipsă semnificativă de materie cenuşie. Astfel, oamenii de ştiinţă au examinat anatomia creierului unor subiecţilor, dar şi abilităţile lor mintale, inclusiv memoria, atenţia, perspicacitatea şi gândirea abstractă.

Studiile au ajuns la concluzia că, în lipsa unui somn odihnitor, ne vom simţi obosiţi, fără vlagă şi vom avea o capacitate de concentrare mult diminuată, dar  şi o atenţie mai scăzută.

Mai grav este că în lipsa unui somn de calitate ne vom confrunta nu doar cu aceste neajunsuri, ci chiar cu reducerea materiei cenuşii.

Sforăitul în somn este afecţiune care nu trebuie neglijată.

Potrivit ultimelor studii, sindromul de apnee apare la 9% dintre femei şi la 24% dintre bărbaţi.

La nivel cerebral se produc modificări distructive, astfel că mari candităţi de materie cenuşie vor fi reduse, ceea ce, evident, conduce la diminuarea facultăţilor mintale.

În cazul persoanelor care sforăie în somn s-a descoperit o lipsă semnificativă de materie cenuşie, în special în acele zone ale creierului responsabile de gândirea abstractă şi rezolvarea diferitelor probleme.

Testele de inteligenţă au mai arătat şi că persoanele care sforăie au abilităţi mintale mai reduse în comparaţie cu cele care nu se confruntă cu asemenea probleme.

Astfel, un control medical este absolut obligatoriu pentru a se stabili un diagnostic precis.

La Institutul „Marius Nasta”, în cadrul laboratorului de somnologie, pacientul este internat şi supravegheat. După o noapte în care acesta este monitorizat, medicii decid care este cel mai indicat.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: