Sari la conținut

Candidoza, infecția pe care o au 75% dintre femei. Primele simptome și metode de tratament

Candidoza e provocată de candida albicans, o formă de ciupercă, de obicei, găsita în piele sau membranele mucoase, cum ar fi gura, vagin sau rect. Aceasta ciuperca are, de asemenea, capacitatea de a traversa prin sânge și are efecte negative asupra gâtului, intestinelor și valvele inimii.

Candida albicans tinde sa devina infectioasa din cauza unor schimbări în  organism care  permit să crească în asemenea proporții încât scapă de sub control. Nu se stie concret cauza aparitiei dar se sugereaza ca utilizarea frecventa a antibioticelor ar fi cauza. Infectiile cu candida pot fi eliminate. Cu toate acestea, la persoanele cu SIDA sau alte boli care slabesc sistemul imunitar, infectiile cu Candida pot fi dificil de tratat si pot reveni dupa tratament. La persoanele cu un sistem imunitar slabit, candidoza poate pune viata in pericol in cazul in care trece in sange si se raspandeste la organele vitale. De obicei apare atunci cand sistemul imunitar este slabit.

 Care sunt simptomele

In cazul in care ciuperca creste in gura, apare sub forma unor pete de culoare alb-crem sau alb-albastrui.

Cand apare in zona vaginala simptomele sunt:

  • Durere si/sau disconfort in timpul actului sexual;
  • Modificarea secretiilor vaginale. Acestea devin mai abundente, de o culoare verde-galbuie, cu un miros neplacut si de o consistenta crescuta;
  • Roseata;
  • Uscaciune;
  • Usturime la urinare;
  • Senzatie de arsura si mancarime in zona vaginului.Aceasta simptomatica apare deoarece secretiile vaginale specifice infectiei cu candida albicans sunt acide.

Cum despistam candidoza si care sunt metodele de tratament?

Confirmarea diagnosticului de candida se realizeaza prin efectuarea unor analize a secretiilor vaginale. Probele recoltate sunt analizate microscopic sau prin efectuarea de culturi in laborator. Pentru acuratetea examenului secretiilor vaginale, se recomanda evitarea spalaturilor intravaginale si a contactului sexual cu 24 de ore inaintea recoltarii probelor. Igiena intima a zonei intime externe se poate efectua cu apa si cu un sapun delicat.

Candidoza vaginala poate fi tratata cu medicamente antifungice, fie aplicate local si in jurul vaginului, fie administrate oral. In cazul infectiilor mixte, este necesar un tratament combinat. Este foarte important ca acest tratament sa se realizeze dupa indrumarea unui medic, deoarece sunt si alte tipuri de afectiuni ce pot avea simptome asemanatoare candidozei.

Ar trebui să treacă de la sine în 3 zile

Dr. Silviu Istoc„De obicei un organism competetent ar trebui sa scape de la sine de candidoza in 3 zile. Daca imunitatea este scazuta acest proces ar putea dura la nesfarsit in afara unui tratament adecvat. In momentul in care avem o cand recurenta, inseamna ca ceva este in neregula cu organismul: diabet, problema de imunitate, un dezechilibru al florei vaginale care predispune la candidoza. Candidoza redevine activa daca nu gaseste un echilibru local (flora) si sitemic (glicemic, imunitate)”, adauga dr. Istoc.

In cazul barbatilor infectia este rara, acestia fiind mai degraba purtatori ai acestei ciuperci, fara a prezenta simptome. In cazurile in care candidoza prezinta simptome la barbati, acestea pot fi mirosul neplacut, inrosirea si uscarea mucoasei glandului, secretii albicioase abundente, usturime la urinare si la contactul sexual.

De ce apare candidoza

Persoanele infectate cu acest microb văd adesea Candida ca pe un duşman împotriva căruia trebuie să poarte un război lung şi hotărât, însă singura cale sigură spre victorie este să îi înţelegem tacticile şi să pornim împotriva sa o ofensivă cu toate armele, mai ales cele naturiste.

De cele mai multe ori, tocmai noi suntem cei care creăm singuri această situaţie extrem de supărătoare. Mâncăm mult zahăr, care încurajează fermentarea, luăm multe antibiotice după ureche care reduc numărul bacteriilor prietenoase şi creează mai mult spaţiu în intestine pentru microbii patogeni,mergem la sală şi ne injectăm fel şi fel de medicamente steroidiene şi luăm tot felul de tratamente hormonale care ne slăbesc sistemul imunitar, astfel încât acesta nu mai are puterea să lupte cu agenţii patogeni şi, încă din fragedă pruncie, suntem expuşi unui dezechilibru major al florei intestinale, tocmai din cauza prafurilor care se transformă instant în lapte şi care ne perturbă activitatea normală din intestine.

Remedii naturale

În lupta cu temuta Candida există 5 adversari redutabili care poartă numele de: pelin, propolis, aloe vera, arbore de ceai şi extract din sâmburi de grepfrut. Pe toţi îi vom detalia în cele ce urmează:

Pelinul– are proprietăţi antifungice recunoscute şi este util împotriva unei game variate de agenţi patogeni, fără să afecteze bacteriile benefice.  Se pot face spălături intravaginale cu infuzie concentrată de pelin (3 linguriţe la un litru de apă).

Propolisul – este o substanţă care, conform cercetărilor efectuate de specialişti de la Universitatea din Bratislava, este remarcabil de eficientă împotriva tuturor infecţiilor fungice ale pielii şi corpului. Poate fi luat sub formă de picături, doza putând fi crescută treptat.

Aloe vera – sucul din această plantă sau preparatele fitoterapeutice pe bază de aloe vera şi-au dovedit eficienţa în urma numeroaselor studii de specialitate. În cazl de faţă, aloe vera este o plantă excepţională în prevenirea Candidei, deoarece  acţionează ca un antifungic blând, echilibrând flora intestinală.

Uleiul de arbore de ceai – este un agent antifungic utilizat frecvent împotriva bolilor cutanate fungice.  Se întâmplă frecvent ca infecţia cu Candida să se asocieze cu alte afecţiuni precum eczeme, psoriazis, acnee, piciorul atletului sau alte infecţii fungice la nivelul pielii ori unghiilor. Poţi aplica în zona vaginului un  tampon îmbibat în ulei din arbore de ceai, lasă să acţioneze timp de 20 de minute şi apoi îndepărtează-l. Repetă operaţiunea de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Extractul din sâmburi de grapefruit – este un agent antibiotic, antifungic şi antiviral puternic, al cărui mare avantaj constă în faptul că nu are efecte secundare asupra bacteriilor intestinale benefice. Poate fi administrat sub formă de picături sau capsule, însă este recomandat să ceri înainte părerea unui nutriţionist, care poate stabili doza optimă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel