Din cuprinsul articolului
De la 1 octombrie 2024, pragul de impozitare a pensiilor crește de la 2.000 la 3.000 de lei, ceea ce va aduce beneficii pentru peste 3 milioane de pensionari.
Cei care primesc pensia pe card bancar o vor încasa între 9 și 11 octombrie, în funcție de bancă, iar cei care folosesc Poșta Română o vor primi între 1 și 15 octombrie. Această schimbare facilitează accesul la fonduri și sprijină gestionarea mai ușoară a veniturilor pentru seniori.
Aceasta este a doua lună în care majoritatea pensionarilor din România beneficiază de pensii majorate, aducându-le o ușurare financiară binevenită. După recalcularea din septembrie, au apărut nemulțumiri legate de sumele primite, ceea ce a generat un val de contestații.
Ce se întâmplă cu pensiile seniorilor care nu sunt găsiți acasă de Poștaș?
Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.
Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs.