Sari la conținut

Când vor fi gata vaccinurile împotriva cancerului și ale bolilor autoimune. Cercetătorii au făcut marele anunț

vaccin
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Vaccinarea impotriva tusei convulsive

Din cuprinsul articolului

Vaccinul pentru cancer dar și pentru alte boli precum cele autoimune și cele cardiovasculare vor fi disponibile curând. O firmă din sectorul pharma susține că este încrezătoare că vaccinurile sale pentru cancer, boli cardiovasculare, boli autoimune și alte afecțiuni va fi gata până în anul 2030.

Unii cercetători susțin că progrese care altădată ar fi durat 15 ani au fost atinse în 12 până la 18 luni grație vaccinurilor anti-COVID-19, potrivit The Guardian.

Dr. Paul Burton, ofițer medical șef la Moderna, spune despre companie că va putea să ofere astfel de tratamente pentru „tot felul” de boli în cinci ani.

Vaccinurile cu ARN mesager

Compania, care a creat la rândul său un vaccin împotriva COVID-19, dezvoltă vaccinuri împotriva cancerului pentru diferite tipuri de tumoare.

„Vom avea acel vaccin și va fi foarte eficient, și va salva sute de mii de vieți, dacă nu milioane de vieți. Cred că vom fi capabili să oferim vaccinuri de cancer personalizate împotriva mai multor tipuri diferite de tumoare pentru oameni din lumea întreagă”, a declarat dr. Paul Burton.

El susține că multiple infecții respiratorii ar putea fi acoperite de un singur vaccin și că terapiile pe bază de ARN mesager ar putea fi disponibile pentru boli rare pentru care nu există medicamente în prezent. Terapiile bazate pe ARNm învață celulele cum să creeze o proteină ce declanșează răspunsul imun al organismului împotriva bolii.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel