Când trebuie să mănânci fructele dacă vrei să slăbești, înainte sau după masă?

Ordinea felurilor de mâncare de pe masă influenţează modul în care oamenii îşi umplu farfuriile, au precizat autorii unui nou studiu

Brian Wansink şi Andrew Hanks, doi cercetători de la Universitatea Cornell, care au studiat comportamentul oamenilor în timpul unui bufet suedez, au observat că aceştia îşi umpleau farfuriile cu primele alimente pe care le vedeau în faţă, indiferent care ar fi fost acestea.

Această observaţie i-a determinat pe cercetătorii americani să afirme că aşezarea în faţă a unor alimente mai sănătoase, precum fructele şi iaurtul, îi încurajează pe oameni să le aleagă pe acestea, în locul alimentelor grase şi prăjite.

Brian Wansink şi Andrew Hanks au efectuat un experiment în timpul căruia persoanelor care au participat la o conferinţă li s-a oferit un bufet suedez cu şapte tipuri de alimente pentru micul dejun.

La bufet au fost aduse două mese separate, situate la 15 metri distanţă, cu felurile de mâncare aranjate în ordine inversă, fără ca subiecţii experimentului să ştie acest lucru.

La o masă, au fost oferite, exact în această ordine, omletă cu brânză, cartofi prăjiţi, rulouri cu scorţişoară, cereale, iaurt degresat şi fructe.

La cealaltă masă, ordinea a fost inversată, astfel încât mai întâi au fost servite fructele, urmate de iaurt degresat, cereale şi aşa mai departe.

Cercetătorii au descoperit că ordinea de prezentare a mâncării a influenţat modul în care alimentele au fost alese de participanţii la experiment. De exemplu, 86,4% dintre subiecţi au ales fructele, dacă acestea le-au fost oferite mai întâi, dar numai 54,8% au ales fructele de la masa unde acestea erau aşezate după alte feluri de mâncare.

De asemenea, 75,4% dintre subiecţi au ales omleta cu brânză de la masa unde aceasta era aşezată în faţă, în timp ce 28,8% au ales-o de la masa unde era aşezată după alte feluri de mâncare.

„Primele trei feluri de mâncare pe care o persoană le-a văzut pe masă au umplut farfuria în proporţie de 66%, indiferent dacă mâncarea era săracă sau bogată în calorii”, afirmă doctorul Brian Wansink, iar persoanele care alegeau în primul rând omleta cu brânză aveau o şansă mai mare să consume cartofi şi şuncă, fenomen cunoscut sub denumirea de „efect de recul”.

„Soluţia este simplă şi la îndemână (…) Întotdeauna începeţi să alegeţi mâncarea din capătul mesei cu alimente sănătoase, iar două treimi din farfurie va conţine mâncare sănătoasă”, a recomandat Brian Wansink în studiul publicat în revista PLOS One.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

7 minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

37 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: