Din cuprinsul articolului
Bicarbonatul de sodiu este un remediu natural de uz extern cu proprietăţi antibacteriene, antifungice, antiseptice şi antiinflamatoare, care poate fi folosit împotriva unei arii extinse de afecţiuni medicale, precum răceli sau probleme dentare. În plus, poate fi folosit și pentru împrospătarea respirației, pe post de apă de gură.
Gargară pentru tuse și dureri în gât
Pentru calmarea durerilor de gât, gargara cu bicarbonat de sodiu s-a dovedit a fi foarte eficientă. Pentru asta, trebuie pus într-un pahar cu apă călduţă o linguriţă de zeamă de lămâie şi diluat apoi, în ea, o linguriţă de bicarbonat de sodiu. Se amestecă bine şi se face gargară cu această soluţie o dată pe zi, până la vindecare.
Gargara cu bicarbonat este utilă și ca remediu pentru tuse. Dacă ai încercat tot felul de medicamente și nu ai reușit să scapi de tusea sâcâitoare, care nu lasă nici să dormi, atunci bicarbonatul de sodiu poate fi soluția.
Într-un pahar de lapte fiert se dizolvă două lingurițe de bicarbonat. Gargara scade intensitatea durerilor în gât și decongestionează căile respiratorii. Pentru rezultate și mai sporite, se recomandă și spălăturile nazale, cu același amestec.
Trebuie ținut cont de faptul că această gargară trebuie făcută în fiecare seară, înainte de culcare, dar nu este recomandat femeilor însărcinate și celor care alăptează. Tot pentru durerile de gât se poate apela la o combinație de ceai de mușețel și bicarbonat de sodium. Acest amestec este util şi în tratarea aftelor bucale.
Ceaiul de mușețel calmează durerile de stomac, dar împreună cu bicarbonatul de sodiu este un remediu perfect pentru gâtul inflamat. Amestecul de bicarbonat de sodiu și ceai de mușețel poate fi un remediu și pentru aftele bucale. Într-o cană cu ceai de mușețel se pune o linguriță de bicarbonat și se face gargară înainte de culcare, potrivit bzi.ro.
Garagară cu bicarbonat de sodiu pentru clătirea gurii
Multă lume care se confruntă cu problema tartrului depus pe dinți, indiferent de câte paste de dinți și tratamente au încercat pot găsi soluția în gargara cu bicarbonat de sodiu.
Pentru a scăpa de o posibilă cauză a paradontozei și pentru a scăpa de mirosul neplăcut al gurii, se recomandă garagara cu bicarbonat de sodiu.
Într-un pahar cu apă se amestecă o linguriță de bicarbonat de sodiu, iar cu acest amestec obținut se face gargară, de câteva ori pe zi.
Candida, tratată cu bicarbonat
Deşi este rezistentă la medicamente, candida nu rezistă la bicarbonatul de sodiu. Reşeta este foarte simplă: într-o sticlă se amestecă apă călduță cu 4 lingurițe de bicarbonat de sodiu, iar amestecul se folsoește pentru a scăpa de infecția cu ciuperca „candida albicanis”, care, în general, apare în urma unui tratament intens cu antibiotice. Pentru a obţine un efect rapid, este suficient să faceți gargară cu acest amestec o singură dată, înainte de culcare.