Din cuprinsul articolului
Tensiunea arteriala (TA) reprezinta presiunea exercitata de coloana de sange asupra peretelui vascular, in special asupra tunicii interne-endoteliul) in timpul contractiei si relaxarii ritmice a inimii.
Exista doua componente ale presiunii sanguine :
Cardiologul Alexandru Cotoban ne spune ce este tensiunea arterială scăzută, când este firesc să avem un nivel mai mic al tensiunii arteriale, dar și de la ce apare hipotensiunea, care atenție, nu este o boală.
„Hipertensiunea arterială, așa cum se numește în termeni medicali, înseamnă o tensiune arteriale sub 90/60 mm Hg. Există persoane care constant au această valoare a tensiunii și care nu au niciun fel de simptom la aceste valori mici.
La tineri, foarte des se întâmplă să aibă aceste valori mici, în special la doamne și mai ales la cele care nu au alți factori de risc, cum ar fi fumatul.
În cardiologie, hipotensiunea nu este considerată o boală cum este hipertensiunea arterială, ci este considerată mai degrabă un efect al unei boli, care se manifestă prin acest simptom.
Foarte importantă este prezența simptomelor asociate hipotensiunii arteriale.
Dacă un om care are hipotensiune nu are niciun simptom, atunci acea hipotensiune nu se tratează, însă în condițiile în care apar simptome, cum ar fi amețeala, sincopa, senzația de oboseală, dureri toracice, respirație grea, abia atunci se justifică controlul medical”, a precizat dr. Alexandru Cotoban, la rubrica Sfat de Sănătate.
„În general, odată cu vârsta, începe să crească tensiunea arterială, iar cea mai frecventă cauză a hipotensiunii arteriale este hipovolemia.
Aportul insuficient de lichide determină scăderea volumului circulant şi determină apariţia valorilor mici ale tensiunii, inclusiv la vârstnici”, mai spune medicul.
„Cafeaua poate ajuta, într-adevăr. Poate ajuta la creșterea tensiunii, dar scopul nostru este să creștem tensiunea doar dacă avem simptome. Putem să încercăm să vedem dacă simptomele se agravează, în special la trecerea în picioare.
La tineri, reflexele de ajustare a tensiunii arteriale sunt foarte rapide și nu ar trebui să existe variații foarte mari la ridicarea în picioare şi nici nu ar trebui să apară simptome, chiar dacă tensiunea se învârte între 90 şi 100 mm Hg.
Problemele apar dacă tensiunea scade brusc cu peste 20 mm Hg, deci scade de la 10 la 8 şi apar simptomele în special ameţeala. Atunci s-ar justifica adresarea la medicul de familie pentru început”, explică medicul cardiolog.
Trecerea este treptată. Există unele patologii cardiovasculare care pot determina apariția unei hipertensiunii, indiferent de nivelul de la care se pornește tesiunea arterială. În special bolile endocrine, de exemplu, sau depunerile mai ales pe vasele de sânge de la rinichi care pot precipita o hipertensiunea arterială.
Creşterea treptată odată cu vârsta nu este o surpriză. În special la femei se manifestă această trecere de la 90, 100 sistolică, la 12, 13, 14 odată cu apariţia menopauzei, atunci când se produce o schimbare în echilibrul hormonal.
Al 7-lea raport al Comitetului National (American) de Prevenire, Depistare, Evaluare si Tratament (JNC VII) al bolilor cardiovasculare a recomandat recent definirea presiunii arteriale normale ca presiune arteriala 135/85 mmHg.
Categoria | Sistolic (mmHg) | Diastolic (mmHg) |
Normala | < 120 | < 80 |
Prehipertensiune | 120 – 139 | 80 – 89 |
Hipertensiune stadiul 1 | 140 – 159 | 90 – 99 |
Hipertensiune stadiul 2 | >/= 160 | >/= 100 |
Există două tipuri de hipertensiune arterială:
Hipertensiune arterială primară (esențială) – aceasta nu este determinată de o anumită cauză și apare de obicei treptat, odată cu înaintarea în vârstă. Prin urmare, toate persoanele mai în vârstă au valori mai mari ale tensiunii și trebuie să-și monitorizeze atent această problemă.
Hipertensiunea arterială secundară – apare de obicei brusc și este declanșată de anumite probleme medicale:
De asemenea, hipertensiunea poate să apară în cazul consumului anumitor substanțe:
Anumiți factori de risc predispun la apariția hipertensiunii arteriale:
Antecedente în familie (predispoziția la hipertensiune se poate transmite genetic)
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…