Răceala îşi poate face de cap chiar şi vara. Când sistemul nostru imunitar este slăbit şi are rezistenţa scăzută nu poate ţine la distanţă virusurile, astfel că ne îmbolnăvim.
Nu doar copiii, persoanele în vârstă sau cele cu diverse afecţiuni răcesc. Şi persoanele tinere pot fi vulnerabile, mai cu seamă dacă nu se feresc de frig, de oboseală şi stres, condiţii în care sistemul imunitar este pus la grea încercare.
Primele simptome, se ştie, usturime în gâd, tuse, congestie nazală, nu ai poftă de mâcare, iar energia aproape că te-a părăsit. Este bine să iei însă măsuri încă de la primele semne. Medicii recomandă suplimentele cu vitamine şi minerale, în special Vitamina C şi Zinc.
Ceaiurile calde sunt de mare ajutor, nu cele fierbinţi, care irită gâtul. Puteţi alege ceaiul de ghimbir, măceşe, cimbru, cătină, lămâie, scorţişoară, îndulcite cu miere.
De mare importanţă este alimentaţia în această perioadă. Astfel, hrana trebuie să fie uşoară, bogată în crudităţi.
Sunt recomandate citricele, fructele de pădure şi usturoiul.
În pofida lipsei poftei de mâncare, alimentaţia este importantă, dieta trebuie să fie echilibrată şi bogată în în vitamina C şi flavonoide, compuşi chimici care se găsesc în fructe şi legume şi au capacitate antioxidantă, antimicrobiană şi antiinflamatorie.
Cele mai bogate în flavonoide sunt: usturoiul, broccoli, andivele, sucul de portocale, pătrunjelul, coacăzele şi afinele. Nu ocoliţi nici supele de care hrănitoare, calmează infamaţia şi ajută la eliberarea sinusurilor.
De asemenea, şi ardeii iuţi sau praful chilli sunt recomandate, întrucât eliberează căile nazale, iar capsaicina are rol antiinflamator.
În acelaşi timp, sunt recomandate alimentele care conţin acizi grasi omega-3 care ajuta la reducerea inflamatiei din corp, respectiv peştele gras, cum este somonul, macroul şi tonul.
Se recomandă şi hrana bogată în probiotice, precum iaurt, sana sau kefir, care reduce riscul de infecţiile ale cărilor respiratorii.
Poate puţini ştiu, însă cacaua pură sau ciocolata neagră, cu un continut de cel putin 70% cacao, sunt o sursa bogată în antioxidanţi.
Hidratarea este, de asemenea, importantă atunci când suntem răciţi.
Trebuie însă excluse băuturile alcoolice, cele carbogazoase sau care conţin cofeină, ştiut fiind faptul că acestea deshidratează.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…