Când și de ce se scot măselele de minte?

Molarii de minte sunt ultimele măsele care apar sau care pot rămâne incluşi în osul maxilar definitiv, fiind descoperiţi cu ocazia unei radiografii. Astfel, există persoane care au doar unul, doi sau chiar nici un molar de minte erupt pe arcade. Molarii de minte sănătoşi, cu o poziţie corectă pe arcadă, nu cauzează probleme.

În momentul erupţiei, aceşti molari produc un disconfort pacientului, care dispare după ce dintele a erupt complet. Erupţia molarului de minte poate fi însoţită de simptome uşoare sau poate fi însoţită de simptome puternice, cum ar fi: dureri puternice, pulsatile, cu iradiere în ureche, tâmplă, dificultate la masticaţie, înghiţirea alimentelor şi chiar deschiderea gurii.

Ganglionii aflaţi sub unghiul mandibulei se pot umfla, devenind dureroşi, iar pacientul poate prezenta febră, oboseală, insomnie, salivaţie în exces, moment în care trebuie consultat de urgenţă medicul.

Molarul de minte este poziţionat într-un spaţiu inaccesibil autocurăţirii şi, de aceea, orice simptom inflamator sau dureros necesită efectuarea unei radiografii, pentru a vedea poziţionarea acestuia şi, după evaluare, se va indica extracţia acestuia, chiar dacă este parţial erupt.

Atunci când molarul de minte nu are loc unde să erupă (din cauza micşorării maxilarului respectiv), pacientul va avea simptome bine definite, cum ar fi: dureri vii, pulsatile, iradiind în ureche sau tâmplă chiar, jenă la masticaţie şi la înghiţirea alimentelor, ganglionii submandibulari pot apărea măriţi de volum şi dureroşi, deschiderea gurii poate fi limitată, iar starea generală alterată, cu febră, oboseală, agitaţie. În acest moment trebuie realizat un consult stomatologic, pentru ca infecţia apărută să nu evolueze spre forme complicate.

Există câteva situaţii în care se indică extracţia molarului de minte:- atunci când aceştia sunt parţial erupţi şi nu au spaţiu suficient pentru a erupe sau în cazul în care generează durere şi disconfort;- când nu pot fi curăţaţi corect şi nu au o utilitate imediată;- dacă sunt cariaţi profund; molarii de minte se cariază mult mai repede şi mai profund decât ceilalţi molari;- sunt dureroşi.Îngrijirea acestor dinţi trebuie făcută separat. De multe ori, erupţia nefiind completă, aceşti molari rămân mai mici decât ceilalţi dinţi de pe arcadă şi astfel autocurăţirea şi periajul acestora se face individual.

Dentistul are manoperele limitate în tratarea molarului de minte, din cauza poziţiei acestuia pe arcadă şi implicit în cavitatea bucală, de aceea se poate indica extracţia doar din această cauză. Decizia de a realiza extracţia acestuia este însă limitată şi de statusul arcadei pacientului, un molar de minte fiind foarte valoros într-o viitoare lucrare fixă, atunci când lipsesc molarii vecini.

Molarul de minte poate fi şi total sau parţial inclus în os (adică îngropat în osul maxilar), cu o poziţie orizontalizată (spre dintele vecin, pe care îl poate caria). Aceşti molari vor fi indicaţi pentru extracţie.O altă complicaţie a erupţiei molarului de minte este atunci când nu poate străbate mucoasa de deasupra lui, iar pacientul prezintă un real disconfort, cu pulsaţii locale şi puroi sub acea mucoasă.

Medicul stomatolog va inciza (decupa) acea mucoasă şi va permite molarului să-şi urmeze erupţia pe arcadă.În general, extracţia molarului de minte se face la chirurgul oro-maxilo-facial, care are o pregătire pentru acest tip de extracţii, pentru că cel mai adesea este o extracţie extrem de dificilă.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

21 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

31 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

51 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: