Din cuprinsul articolului
Când se va decide ridicarea restricțiilor? Anunțul autorităților are legăturtă cu ziua de Paște.
Autoritățile au făcut anunțul așteptat de toată lumea. Cu doar două zile înainte de Sărbătoarea de Paște, magazinele vor fi deschise până la ora 21.00. În ceea ce privește măsurile de restricție pentru cetățenii din Capitală, aceștia vor putea merge pe stradă până la ora 22.00, fără declaraţie sau un motiv întemeiat.
„Astăzi, operatorii economici pot să lucreze cu publicul până la ora 21, iar noi putem să circulăm din case până la ora 22. Nu pot să funcţioneze deocamdată la interior sălile de spectacol, restaurantele şi nici să organizăm evenimente private sau publice”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, potrivit la Antena 3.
Întrebat despre o posibilă ridicare a restricţiilor, având în vedere rata de incidență din București care a scăzut vineri sub 3 la mia de locuitori, Alin Stoica a ținut să clarifice că această decizie va fi luată abia duminică.
„Dacă trendul se va menţine descendent, duminică organizăm o şedinţă pentru situaţii de urgenţă şi dacă avem şi recomandările epidemiologilor, vom putea să luăm măsuri pentru a permite activitatea în interior a sălilor de spectacol şi a restaurantelor cu o capacitate de 30%.
Duminică se va şti dacă aceste măsuri sunt valabile începând de luni, vom anunţa acest lucru”, a mai spus prefectul Alin Stoica.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru vineri, 30 aprilie 2021, că au fost înregistrate 1.636 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 23.385 de teste RT-PCR (10.011 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.374 la cerere) și 8.606 teste rapide antigenice.
Până astăzi, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.055.265 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
989.393 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.636 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 28.109 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 29.04.2021 (10:00) – 30.04.2021 (10:00) au fost raportate 138 de decese (66 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.245. Dintre acestea, 1.284 sunt internate la ATI.
Nu este vorba de stres: semnificația spirituală a căderii părului. Calviția și căderea părului sunt…
Diagnostic crunt pentru un actor celebru. Vestea că un mare actor american are cancer a…
Faza lunii pe 5 noiembrie 2024. Sfaturi importante: Pe 5 noiembrie 2024, Luna crește, a…
Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…