Din cuprinsul articolului
Programul Guvernului “Casa Verde fotovoltaice” a prins foarte bine la consumatorii din România, ca dovadă că de la deschiderea unei sesiuni de finanțare, banii se epuizează foarte repede. Ediția de acum aduce câteva noutăți, printre care suma de bani care este mai mare și o nouă obligativitate pentru beneficiari.
Programul este derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) iar plafonul a crescut de la 20.000 lei la 30.000 lei, la care persoana fizică va veni cu o contribuție de 3.000 lei. Din acești bani va fi finanțată o instalație de minim 3kW panouri fotovoltaice și 10.000 de lei acumulatorii aferenți celor 3kW. Chiar dacă sunt bani mai mulți, prea puțini doritori reușesc să fie în regulă cu toată documentația stufoasă solicitată de finanțator.
AFM a anunțat că va lansa prima sesiune pentru programul Casa Verde fotovoltaice la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie.
„Noi estimăm că undeva august-septembrie anul acesta se vor finaliza mare parte din cele 60.000 de sisteme care au fost alocate în sesiunea din 2023.
Iar pentru 2024 estimez să dăm drumul la sfârșitul lunii august-începutul lui septembrie.
Avem buget, bani alocați deci nu ar trebuie să își facă griji oamenii din acest punct de vedere, nu avem probleme pe acest program absolut deloc.
Banii, cei 2 miliarde de lei pe care îi avem alocați pentru sesiunea aferentă anului 2024, îi avem în buget, îi avem la dispoziție.
E cel mai mare buget pe care l-am alocat vreodată pentru acest program. Înseamnă 66.000 de case pentru că anul acesta, spre deosebire de anul trecut, vom finanța și acumulatori”, a spus Laurențiu Neculaescu, președintele AFM, potrivit RADOR.
Ca noutate a programului, banii vor fi ghidați și pentru unitățile de stocare care devin obligatorii din 2027. Până atunci, cei care își montează instalații de producere a energiei trebuie să investească și în instalații de stocare.
Documentele sunt prevăzute în anexa Ghidului de Finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
Pentru persoanele fizice, documentele care trebuie încărcate în aplicația informatică sunt:
Horoscop Alina Bădic 24 – 30 noiembrie. Săptămâna 24 – 30 noiembrie 2024 vine cu…
Mâncăruri și băuturi care macină oasele. Sănătatea oaselor este esențială pentru o viață activă și…
Acidul uric crescut, responsabil pentru afecțiuni precum guta, este o problemă frecventă care poate fi…
Ceaiul cu efect puternic de somnifer natural. Când nopțile albe și gândurile persistente îți perturbă…
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, un pilon al sistemului medical românesc, a fost premiat în…
Pensie minimă garantată mai mare. Pensionarii din România care beneficiază de indemnizația socială minimă garantată…