Când să mâncați pastele și carnea ca să nu vă îngrășați

Dacă vă ies mai tot timpul în cale produse care îngraşă, mai ales atunci când sunteţi la cură de slăbire, există soluţii prin care puteţi întoarce „răul“ în favoarea dumneavoastră. Pastele, ouăle, carnea şie, brânza nu trebuie scoase defintiv din alimentaţie, dar este necesar să le consumaţi cu moderaţie, de preferat, dimineaţa ori în timpul mesei de prânz.

Ouăle ochiuri preparate în apă, de preferat celor prăjite

Ouăle, de exemplu, sunt bogate în colesterol, dar nu este rău să le mâncaţi la micul dejun. „Oul este unul dintre cei mai mari furnizori de colesterol. Doar creierul îl depăşeşte în conţinutul de lipide. Totuşi, cât timp îl consumaţi la micul dejun nu este chiar atât de nociv. Vă furnizează rapid energie, vă ţine activi pe parcursul zilei, iar caloriile ingerate vor fi consumate pe parcursul zilei“, explică medicul nutriţionist Eduard Adamescu.

Un ou fiert tare, servit la micul dejun, vă poate ţine de foame până spre după-amiază. Ouăle sunt bogate în proteine, aşa că timpul pentru digestie va fi mai mare. În nici un caz să nu prăjiţi ouăle, mai degrabă preparaţi-le sub formă de ochiuri în apă.

Asimilaţi fier din carnea roşie

Carnea roşie nu se încadrează în categoria alimentelor sănătoase, dar dacă o preparaţi pe grătar, la cuptor ori o fierbeţi nu este chiar atât de nocivă. Ca şi ouăle, friptura din carne roşie este bogată în proteine, ceea ce înseamnă că senzaţia de saţietate va dura mult timp. „Carnea roşie, oricât ar fi ea de blamată, conţine fier. Puteţi consuma maximum 100 de grame la două zile. Cei care o scot definitiv din alimentaţie atunci când ţin regim de slăbire se anemiază“, atrage atenţia medicul nutriţionist. Carnea de vită este de preferat celei de porc, însă, dacă o preferaţi pe cea din urmă, orientaţi-vă către muşchiul file.

Pastele au reputaţia că îngraşă, dar le puteţi consuma cu măsură. „Sunt la baza piramidei alimentare“, mai spune nutriţionistul Eduard Adamescu. O porţie pe săptămână nu vă face rău. Recomandarea nutriţioniştilor este să nu le fierbeţi exagerat de mult. Dacă rămân puţin crocante, carbohidraţii pe care pastele îi conţin se vor elibera mai uşor în organism, iar senzaţia de foame va întârzia să apară. „Timpul de fierbere trebuie să fie de 7-8-10 minute. Este de preferat ca pastele să nu fie moi şi cleioase“, este de părere medicul nutriţionist.

Proteine de calitate din nuci

Nucile sunt bogate în grăsimi, proteine şi fibre. Îngraşă, dar, pe de altă parte, ajută la stabilizarea zahărului în sânge. Chiar dacă veţi aduce câteva calorii în plus organismului, îi veţi face şi un mare bine.

Grăsimile din nuci sunt oricum mai sănătoase decât cele din prăjituri. „Au lipide, dar din acelea vegetale. Sunt mai puţin nocive decât cele pe care le asimilăm consumând produse animale“, explică medicul nutriţionist. O idee sugerată de specialist este să adăugaţi nuci în salată ori să le serviţi drept gustări între mese.

„Trei nuci într-o zi nu reprezintă o aşa mare problemă pentru siluetă“, spune Eduard Adamescu.

Brânza fără grăsimi vă furnizează calciu

Grăsimile din lactate se pot depune pe artere mai ceva decât cele din carne. Totuşi, calciul din produsele lactate (brânză, iaurt, lapte) contribuie la arderea grăsimilor.

Sfatul nutriţioniştilor este să nu înlocuiţi aceste produse cu suplimente de calciu, deoarece nu au acelaşi efect. Sunt de preferat produsele lactate cu conţinut redus de grăsimi.

CE BEŢI

Cafeaua espresso sau la filtru, mai bună decât cea fiartă

Cafeaua este nesănătoasă, mai ales atunci când se combină cu frişcă, lapte special şi siropuri. Dacă o beţi simplă, fără zahăr, vă accelerează metabolismul şi vă ajută să ardeţi calorii. „Dulcele transcende celelalte gusturi, de aceea este mai bine să nu folosiţi zahăr. Veţi simţi şi aprecia mai bine aroma cafelei fără îndulcitori“, sugerează medicul nutriţionist Eduard Adamescu. Acesta recomandă cafeaua preparată la filtru ori pe cea espresso, în schimbul celei turceşti. Datorită timpului mare de fierbere, cafeaua turcească dezvoltă nişte compuşi care pot contribui la creşterea grăsimilor din sânge.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

10 minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

20 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

40 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: