Din cuprinsul articolului
Moșii de toamnă reprezintă o sărbătoare extrem de importantă în calendarul creștin ortodox, în care sunt cinstite persoanele trecute în neființă, motiv pentru care se mai numește și Sâmbăta Morților.
În anul 2022, Moșii de toamnă se pomenesc sâmbătă, 5 noiembrie, în Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos.
“Moșii” reprezintă neamul din care ne tragem, strămoșii cei mai îndepărtați, toți cei dragi ai noștri. Ne rugăm pentru aceștia așa cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: “Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.
Potrivit condoleante.ro, în Sâmbăta Morților, credincioșii merg la biserică să asculte Sfânta Liturghie. Tradiția Bisericii spune că e indicat să aduci o sticlă mică cu vin, o colivă și un colăcel, și, dacă vrei, câteva preparate pentru a fi sfințite și pentru a le împărți ulterior (de exemplu pachete cu plăcinte, sarmale, brânzeturi, carne, piftie). Pachetele se pregătesc de acasă și se împart împreună cu o lumânare. De asemenea, se face un pomelnic cu numele celor adormiți care va fi citit de către preot în timpul slujbei. Odată cu pomelnicul, preotului i se va da și un prosop, tămâie și cărbuni.
Imediat după slujbă, se merge la cimitir unde se aprind câte două lumânări (cel puțin) la mormintele celor adormiți, ca să încălzească sufletul acestora.
În Muntenia există obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.
În zonele rurale, pe vremuri se obișnuia să se organizeze hore, iar la oraș, bâlciuri și baluri. De asemenea, se dădea de pomană un preparat caracteristic zonei – grâu fiert cu brânză şi unt.
În această zi de pomenire, cu toții trebuie să avem sufletele liniștite, să nu ne certăm și să ne împăcăm cu toți oamenii, să ne purtăm civilizat. De asemenea, este important să avem o ținută decentă la slujbă, iar femeilor li se recomandă să aibă capul acoperit.
Totodată, femeile nu dau cu mătura să nu ridice praful în ochii răposaților, nu spală și nu aruncă gunoiul ca să nu ajungă în mâncarea morților.
În această zi nu este bine să mergi la fântână și nici să treci printr-o răscruce de drumuri izolată. Se spune că pe acolo trec duhuri necurate și trebuie să te ferești de ele.
“Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite.
Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
“Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…