Categories: Stil de viaţă

Când începe postul Sfinților Petru și Pavel și ce nu trebuie să faci în această perioadă

Sfinții Petru și Pavel sunt prăznuiți în fiecare an, pe 29 Iunie, în calendarul creștin ortodox și cel greco-catolic.

Când începe postul Sfinților Petru și Pavel. Postul Sfinților Petru și Pavel nu are o durată fixă, având în vedere că începutul său depinde de data variabilă a Paștelui. De regulă, începe în lunea care urmează după Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică după Rusalii, adică după Pogorârea Sfântului Duh. În 2023, postul va începe pe 20 iunie și se va încheia pe 28 iunie, înainte de sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel (29 iunie).

Ce nu trebuie să faci în această perioadă. În timpul acestui post, ca și în timpul celorlalte posturi ale anului bisericesc, nu se celebrează nunți, botezuri sau logodne, deoarece perioada de post nu este compatibilă cu festivitățile care acompaniază de obicei aceste evenimente. Conform Bisericii, nu se cântă și nu se dansează. Totodată, nu se bea alcool și nu se fumează, potrivit condoleante.ro.

Rugăciune Sfinții Petru și Pavel

Rugăciunea aceasta te poate apăra de boli, pagube, nedreptățile si răutățile celor din jur. Mai poate alunga neliniștile sufletești. Se rostește în ziua praznicului Sfinților Apostoli!

Această rugaciune se va rosti în fața unei icoane cu Sfinții Petru și Pavel. Este foarte important să ai o lumânare aprinsă sau o candelă. E bine să spui rugăciunea după ce ai băut puțină aghiasmă sau ai luat anafura de peste an, scrie B1.

Rugăciune Sfinții Petru și Pavel 2021! „Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească

De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin”, este rugăciunea către Sfinții Petru și Pavel.

 

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

14 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: