Din cuprinsul articolului
Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, afirmă că una dintre întrebările frecvente ale seniorilor este dacă este mai bine să se pensioneze înainte de septembrie sau după această dată. Potrivit acestuia, indiferent de data pensionării, cuantumul pensiei va rămâne același, în ambele scenarii, deoarece principiile noii legi vor fi aplicate uniform.
”Lucrurile sunt foarte simple. Trebuie să știți că toate pensiile din sistemul public, până în ultima zi lucrătoare din luna august, vor intra în procesul de recalculare.
Deci fie că am ieșit în luna august, pe actuala lege, această pensie se va recalcula, iar la data de 1 septembrie pensionarul va beneficia de prevederile noii legi a pensiilor. Fie că iese la pensie în august, fie că iese la pensie în octombrie, tot principiile noii legi a pensiilor i se vor aplica”, a explicat Daniel Baciu la Digi24.
Românii urmează să primească decizia de recalculare a pensiei, în plic, acasă.
”Mai avem un singur pas de făcut pentru ca această distribuire să putem să o operaționalizăm. Este vorba despre un act normativ, probabil că va fi o ordonanță de urgență care va fi promovată cat mai curând, probabil că săptămâna viitoare, în ședința de Guvern, ca să putem să oficializăm această operațiune care nu este deloc simplă, deși am crezut că este una simplă.
Compania Națională Poșta Română se va ocupa de acest proces de expediție, dar nu doar de procesul de expediție, pentru că pe plic este și o confirmare de primire, aceste decizii se trimit personal, nu se expediază în cutia poștală, se înmânează personal, este un document confidențial.
Pentru a vă putea face o idee, este vorba despre câteva TIR-uri de astfel de plicuri, vorbim de aproape 5 milioane de plicuri.
În momentul în care avem acest act normativ aprobat și publicat în Monitorul Oficial, putem să începem să tipărim deciziile, să le trimitem către compania Poșta Română, și ulterior Poșta Română să meargă la pensionari și să le înmâneze personal”, a explicat Daniel Baciu.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…