Din cuprinsul articolului
În curând, pensionarii vor primi deciziile de recalculare şi vor vor afla cu cât le vor creşte veniturile lunare. De exemplu, unii seniori pot primi 1.000 de lei în plus.
Şeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu susține că una dintre întrebările frecvente pe care le primește din partea oamenilor care se apropie de pensionare este dacă este mai bine să iasă la pensie până în luna septembrie 2024 sau după această dată.
Potrivit lui Daniel Baciu, indiferent de data pensionării, cuantumul pensiei va fi același, fiind aplicate principiile noii legi. ”Lucrurile sunt foarte simple. Trebuie să știți că toate pensiile din sistemul public, până în ultima zi lucrătoare din luna august, vor intra în procesul de recalculare.
Așadar, fie că am ieșit în luna august, pe actuala lege, această pensie se va recalcula, iar la data de 1 septembrie pensionarul va beneficia de prevederile noii legi a pensiilor. Fie că iese la pensie în august, fie că iese la pensie în octombrie, tot principiile noii legi a pensiilor i se vor aplica”, a explicat Daniel Baciu, la un post TV.
Decizia de recalculare a pensiei în plic, acasă
”Mai avem un singur pas de făcut pentru ca această distribuire să putem să o operaționalizăm. Este vorba despre un act normativ, probabil că va fi o ordonanță de urgență care va fi promovată cat mai curând, probabil că săptămâna viitoare, în ședința de Guvern, ca să putem să oficializăm această operațiune care nu este deloc simplă, deși am crezut că este una simplă.
Compania Națională Poșta Română se va ocupa de acest proces de expediție, dar nu doar de procesul de expediție, pentru că pe plic este și o confirmare de primire, aceste decizii se trimit personal, nu se expediază în cutia poștală, se înmânează personal, este un document confidențial.
Această confirmare de primire este tipărită direct pe plic, iar tot acest proiect de tipărire îl realizează Compania Națională Poșta Română. Vorbim despre aproape 5 milioane de plicuri.
În momentul în care avem acest act normativ aprobat și publicat în Monitorul Oficial, putem să începem să tipărim deciziile, să le trimitem către compania Poșta Română, și ulterior Poșta Română să meargă la pensionari și să le înmâneze personal”, a explicat Daniel Baciu.