Simona Ionescu, redactor-șef, Evenimentul Zilei:
Azi e Joia Mare, iar eu simt că trebuie să-i mulțumesc Lui Dumnezeu pentru că mi-a deschis drumuri spre niște Oameni care știu să salveze vieți după ultimele noutăți medicale din lume. Mi se pare că cel mai potrivit mesaj de recunoștință către Tatăl Ceresc este să împărtășesc semenilor mei un pic din povestea pe care o traversez de o bună bucată de vreme, să dezvălui numele unor medici români care, nu doar că știu meserie la standarde de top, ci sunt de-a dreptul îndrăgostiți de ceea ce fac pentru pacienții lor. Sunt medici optimiști, care te pregătesc psihologic pentru viață, nu pentru moarte. Și sunt aici, în România!
Nu-i nevoie de credite imense la bancă sau împrumuturi majore la prieteni ca să ajungi la Viena sau în alte clinici din Europa ca să faci tratament modern împotriva cancerului. Sunt situații care țin mai mult de chirurgie fiindcă nu avem în spitale aparatură de ultimă generație, când este nevoie ca pacientul să aibă și „a doua opinie” de la un medic specialist din străinătate.
Chirurgia este costisitoare, iar medicii noștri n-au avut prea mulți posibilitatea unor specializări cu metode inovatoare. Dar chiar și așa, mulți fac minuni în condițiile unor spitale de stat precare.
În povestea mea, am să pun accentul pe tratamentul oncologic care asigură supraviețuirea pacientului. De data aceasta nu am mai căutat informații ca să ajut niște copii bolnavi de cancer, nu am mai făcut investigații jurnalistice în sistemul sanitar, ci eu am devenit subiect, „cobai” în niște „laboratoare” medicale, dar care m-au readus înapoi în redacție, lângă colegii iubiți care au fost alături de mine și de familia mea. Ei, jurnaliștii din redacțiile Evenimentul zilei, Click!, Adevărul, Ringier-Libertatea știu cel mai bine cum am urcat treaptă cu treaptă scara sănătății pentru ca acum să redevin omul pe care-l știau.
Ieri, 4 aprilie, am împlinit un an de la marea încercare a vieții: scoaterea unei tumori gigant care-mi prinsese ficatul și căile biliare. Am simțit că am noroc din momentul în care, după ce mi s-a spus din multe părți că nu pot fi operată în România, am ajuns să-mi scoată „plăcinta” care-mi cuprinsese ficatul cel mai tare profesor doctor chirurg din Europa. Un turc. Profesorul Yaman Tokat. Șansa vieții mele.
Din septembrie 2017 fac ședințe de imunoterapie la clinica oncologică „Sfântul Nectarie” din Craiova și îmi văd de viața de zi cu zi. Am analizele foarte bune, inclusiv markerii tumorali, iar RMN-ul arată cum s-au spulberat din „bobițele” alea otrăvitoare.
Fac încă „excursii” la Craiova, la medicul primar oncolog Michael Schenker (un sas de 40 de ani, originar din Sibiu) în loc să mă duc la Viena sau prin SUA ca să fac imunoterapie pe bani mulți. Substanțele perfuzabile și medicamentele oncologice sunt aceleași, și în România și în clinicile din străinătate, iar medicii cinstiți îți indică de ce gratuități beneficiezi ca pacient, în ce programe poți fi inclus. Citiți tot articolul pe EVZ.RO.