Categories: Ştiri sănătate

Cancerul îl poate răpune! La doar 8 ani, Vladimir duce o luptă între viaţă şi moarte!

Vladimir Bivol, în vârstă de doar 8 ani, a fost diagnosticat cu Tumora Wilms (Nefroblastom), un tip de cancer renal rar care îi poate pune oricând viaţa în pericol. Băiatul a fost transferat de urgenţă în Istanbul, la Spitalul Medical Park, unde a şi fost operat, însă lupta pentru a învinge cumplita maladie este departe a se fi încheiat.

Copilul este nevoit să urmeze un tratament foarte important, constând în şedinţe de chimioterapie, menite să elimine şi ultimele celule cancerigene rămase, astfel încât riscul de recidivă să fie minim. Costurile pentru tratament depăşesc, însă, cu mult posibilităţile familiei, Vladimir având nevoie de 90.000 de Euro pentru a parcurge procesul până la final. Până în prezent, în campaniile de strângere de fonduri efectuate atât în România, cât şi în Republica Moldova, s-au strâns donaţii în valoare de 25.000 Euro.

“Boala de care suferă Vladimir reprezintă 6% dintre totalul tumorilor solide şi 95% din tumorile maligne renale şi afectează, în special, copiii. Nu este cunoscut încă motivul care duce la apariţia tumorii însă, din câte am înţeles de la doctori, cancerul începe să se formeze atunci când copilul este încă în uter, ca urmare a faptului că unele celule ale rinichilor nu se dezvoltă în mod corespunzator. Celulele anormale se multiplică în starea lor primară şi formează o tumoră, care este de obicei detectabilă la vârsta de trei sau patru ani. Atât noi, cât şi prietenii noştri din Republica Moldova, de la Fundaţia “Sfântul Gheorghe”, ducem o luptă contracronometru pentru a strange fondurile necesare pentru a acoperi costurile şedinţelor de chimioterapie. Când a ajuns în Turcia, Vladimir era în stare gravă, iar medicii au reuşit să îi extirpe tumora malignă care îi putea pune viaţa în pericol în orice moment. Pentru a finaliza procesul de vindecare, Vladimir trebuie să urmeze o serie de şedinţe de chimioterapie care, sperăm noi, să îi salveze viaţa. Băiatul este foarte încrezător, puternic şi se roagă în fiecare zi ca viaţa lui să fie salvată şi să se întoarcă acasă cu bine. Noi suntem singura lui speranţă”, declară Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei “Salvează o inimă”.

Cum putem dona pentru Vladimir?

Cine vrea să contribuie la salvarea lui Vladimir, poate dona 2 Euro prin transmiterea unui simplu SMS la 8832, cu textul “Vladimir”. Fiecare mesaj trimis înseamnă o şansă în plus pentru sănătatea şi viitorul băiatului. De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi online, pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/vladimir-bivol/, prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

8 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

27 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

58 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: