Sari la conținut

Cancerul de sân: De ce mamografia nu este întotdeauna suficientă pentru femeile cu sânii denși

cancer de san
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Primele semne ale cancerului de sân

Cancerul de sân. Densitatea sânilor joacă un rol în ceea ce privește riscul de a dezvolta cancer de sân, dar și în ceea ce privește oportunitatea mamografiei ca unic test de screening pentru cancerul de sân.

Într-un nou studiu publicat recent în revista Cancer, o echipă de cercetători sugerează necesitatea unor teste suplimentare pentru a detecta cancerul de sân la femeile cu sâni deosebit de denși.

Sânii denși conțin mult țesut fibroglandular, care apare alb pe o mamografie (griul și negrul tind să reprezinte țesutul adipos, sau gras). Așadar, deși a avea țesut mamar dens este normal și foarte frecvent, poate face mai dificilă depistarea oricărui cancer de sân prin intermediul unei mamografii, deoarece orice leziune canceroasă va apărea albă, la fel ca țesutul fibroglandular. Acest lucru ereprezintă un factor de risc pentru cancerul de sân (ceea ce nu înseamnă că veți face neapărat cancer de sân dacă aveți sânii denși, ci doar că riscul este crescut).

În unele țări, femeilor cu sânii denși li se recomandă sau li se oferă o ecografie mamară ca măsură suplimentară de screening.

În acest caz, echipa de cercetători a evaluat 825.360 de mamografii de screening fără alte examinări auxiliare, precum și 38.166 de ecografii suplimentare, efectuate între 2014 și 2020 în 32 de centre de imagistică din Statele Unite. Prin verificarea încrucișată a datelor, cercetătorii au constatat că 95,3% dintre ecografiile suplimentare efectuate au vizat femei cu densitate mamară ridicată.

În comparație, 41,8% dintre mamografiile singure (fără ecografii suplimentare) au fost efectuate la femei cu sânul dens. În rândul femeilor cu sânii denși, un risc ridicat de cancer mamar invaziv „de interval” (care apare între două mamografii) a fost prezent la 23,7% dintre femeile care au fost supuse ecografiilor, comparativ cu 18,5% dintre femeile care au fost supuse mamografiei fără imagistică suplimentară.

„Multe femei cu risc scăzut de cancer de sân, în ciuda faptului că aveau sânii denși, au fost supuse unui screening cu ultrasunete, în timp ce multe alte femei cu risc ridicat de cancer de sân au fost supuse doar la mamografie fără screening suplimentar”, deplânge Dr. Brian Sprague, coautor al studiului, într-un comunicat de presă .

Medicii consideră că o ecografie (în plus față de mamografia obișnuită) ar fi potrivită pentru a îmbunătăți depistarea cancerului de sân. Pe lângă densitatea sânului, prezența altor factori de risc (antecedente personale sau familiale, gena predispozantă etc.) trebuie luată în considerare pentru ca raportul beneficiu-risc al unei ecografii suplimentare să fie pozitiv.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel