Sari la conținut

Cancerul de rinichi, infecțiile urinare și pietrele la rinichi se observă în culoarea urinei

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Culoarea urinei, un indicator al stării de sănătate

Culoarea urinei, un indiciu care ne arată starea rinichilor și gradul de hidratare. Dehidratarea, infecțiile urinare, cancerul vezical sau renal pot fi ”citite” în aspectul sau mirosul urinei.

”Diferitele nuanțe de galben ale urinei, arată fie că bei prea puțină apă, fie prea multă. Însă, dacă apare, de exemplu, sânge în urină înseamnă că e ceva în neregulă cu tractul urinar, rinichii, vezica, prostata sau uretra”, spune dr. Daniel Shoskes, urolog la Clinica Cleveland.

Culoarea urinei închisă, semn de deshidratare

Urina incoloră şi aproape inodoră indică o hidratare corectă, în ciuda inconvenientului de a merge la baie des. „În mod normal, urina ar trebui să fie de un galben-deschis, care poate să oscileze către incolor dacă e foarte diluată, în cazul unui consum mare de lichide, în special apă. Mirosul caracteristic al urinei se datorează substanţelor conţinute – uree, acid uric etc.”, precizează medicul.

Pe de altă parte, urina închisă la culoare, maronie, asociată cu ameţeli, dureri de cap uşoare şi „slăbiciune” generală, poate indica o deshidratare profundă, caz în care rinichii produc urină mai concentrată. Dacă urina „nu se deschide” după un pahar cu apă, atunci poate fi vorba despre sângerare.

Urina „fluorescentă” (galben-neon) poate fi cauza consumului de suplimente nutritive. De exemplu, suplimentele care au în compoziţie vitamina B şi caroten conferă urinei o nuanţă mai aurie, însă acest lucru nu înseamnă că substanţele sunt eliminate prin urină.

Dacă urina are un miros ciudat, poate fi de vină dieta. În timpul digestiei, substanţele „mirositoare” sunt filtrate de rinichi şi apoi eliminate prin urină. Mirosurile dispar însă odată ce digestia este pe deplin încheiată.

Urina roșiatică sau cărămizie, semn de alarmă

Infecţie urinară, infecţie la rinchi, pietre la rinichi, pietre la vezica urinară, blocarea tractului urinar, tumoare la rinichi, cancer la vezica urinară, cancer de uretră, aceasta este lista posibilelor afecţiuni pe care le ascunde urina de culoarea roșiatică.

” O culoare roșie a urinei sau ca o spălătură de carne sau derivate, orice nuanță care duce către roșu sau cărămiziu trebuie să dea de gândit, mai ales dacă aceasta modificare de culoare apare fără niciun fel de simptomatologie. Poate fi vorba de o hematurie, adică de o sângerare în calea urinară. Sângele nu are ce căuta în calea urinară. Poate fi vorba de o tumora sau un calcul renal,” a precizat dr. Gheorghe Niță.

Medicul a precizat că există totuși o diferență între sângerările produse de pietrele la rinichi și cele produse de tumorile renale.

Atunci când e un calcul renal , el migrează și poate produce mici leziuni și mici sângerări în calea urinară, dar aici e o diferență.

”Într-o colică renală, prima dată apare durere pentru că piatra blochează calea urinară și dacă continuă să migreze, va leza calea urinară și apare sângerarea. Deci, în cazul unei pietre e de așteptat să apară, prima dată durere și ulterior urina colorată. Pe când, în cazul unei tumori renale, este invers. Apare prima dată o sângerare și după aceea durerea, pentru că e posibil să se formeze un cheag de sânge care blochează calea urinară, să se comportea ca o piatră,” atrage atenția medicul urolog.

Urinarea dureroasă, semnul infecțiilor

Dacă urinarea este însoţită de usturimi, este foarte probabil să se fi instalat o infecţie urinară, foarte frecventă în cazul femeilor active sexual sau aproape de menopauză. Acest lucru se datorează, de asemenea, structurii anatomice feminine, al căror canal urinar se află în vecinătatea vaginului şi rectului, facilitând accesul bacteriilor.

Cum se previn şi cum se tratează infecţiile urinare

Infecţiile tractului urinar se tratează cu antibiotice, dar şi cu un consum mare de lichide, care să limiteze durata infecţiei. Pentru a preveni infecţiile, medicul Shoskes recomandă „un consum mare de lichide, o igienă locală riguroasă, precum şi evitarea consumului haotic de antibiotice”.

De asemenea, „abţinerile” repetate de la urinat pot duce la slăbirea pereţilor vezicii urinare sau uretrei. Mai mult, stagnarea urinei în vezică poate favoriza ascensiunea germenilor către rinichi, provocând afecţiuni renale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel