Cancerul de plămâni și ciroza se văd în aspectul mâinilor

Palmele roşii indică probleme ale ficatului (în special ciroză), iar cele palide-anemie. Articulaţiile îngroşate trădează un nivel crescut al colesterolului sau gută, iar degetele umflate-hipotiroidie sau chiar cancer pulmonar. Unghiile albastre indică boli de inimă, iar cele alibicioase sau cu striaţii-lipsă de fier. Medicii vă învaţă cum „să citiţi” bolile în palmă.

1. Unghii albastre

Cea mai la îndemână metodă folosită de medici pentru a controla nivelul de oxigena care circulă prin sânge este să analizeze unghiile, degetele sau buzele pacienţilor. „Unghiile şi tegumentele albăstrii arată o slabă oxigenare a sângelui şi pot avertiza asupra unor probleme cardiovasculare sau pulmonare. Culoarea roz indică o circulaţie bună”, explică Aurelia Constantin, medic internist la Clinica „Christian Sante”, din Bucureşti.

2. Unghii în formă de lingură sau cu striaţii

Dacă unghiile nu au forma obişnuită (curbată) şi au o adâncitură în mijloc, acest lucru poate trăda o anemie provocată de lipsa de fier. Lipsa fierului înmoaie şi subţiază unghiile, acestea rupându-se mai des. „Şi unghiile pale sau cele cu striaţii longitudinale pot trăda o anemie”, adaugă medicul.

3. Palme roşii

Palmele roşii pe margini, cu o uşoară nuanţă violet, pot atrage atenţia asupra unor boli ale ficatului- ciroză hepatică, ficat gras etc.  „Inflamarea progresivă a ficatului începe să afecteze funcţia acestuia, astfel că nu mai poate metaboliza hormonii care circulă prin sânge (în special estrogeni). Hormonii se acumulează în exces în sânge, iar vasele de sânge se dilată şi devin mai vizibile”, este explicaţia medicului Constantin.
De cealalată parte, palmele palide trădează o posibilă anemie, iar atunci când liniile palmelor „se înnegresc”, poate fi vorba de o afecţiune a glandelor suprarenale.

4. Unghii în două nuanţe

Dacă ureea se cristalizează sub piele şi unghii acest lucru poate indica o suferinţă a rinichilor.

5. Palme transpirate

Pot indica hiperactivitatea tiroidei sau probleme neurovegetative (afecţiuni ale glandelor sudoripare, ale glandelor care determină roşeaţă sau valuri de căldură).

6. Articulaţii îngroşate

Dacă articulaţiile sunt îngroşate şi se formează excrescenţe este posibil ca nivelul colesterolului să fie ridicat. „Excrescenţele mai semnifică şi creşterea acidului uric în sânge, deci gută”, precizează specialistul.

7. Degete umflate

Degetele cu vârfurile umflate pot fi un semnal cancerului pulmonar. Substanţa PGE2, care produce inflamarea plămânilor, este secretată în exces de căre tumoră, se acumulează în degete şi determină inflamarea acestora.
În cazul în care toată palma este umflată, puteţi suferi de hipotiroidie. „Tiroida produce mai puţini hormoni care reglează metabolismul, iar atunci când acesta încetineşte, rezultatul este, de obicei, creşterea în greutatea şi retenţia de apă”, explică doctorul Aurelia Constantin.

8. Lungimea degetelor

De obicei, în cazul bărbaţilor, degetul inelar este mai lung decât cel arătator, în timp ce la femei este invers. În cazul în care femeile au un tipar masculin, adică degetul inelar mai lung decât cel arătător, au un risc dublu să sufere de artroză, potrivit unui studiu din 2008. Artroza genunchilor este mai frecvent întâlnită la bărbaţii şi femeile cu inelare mai lungi, iar efectul este mai pronunţat în cazul femeilor. Pe de altă parte, femeile cu degetul arătător mai lung au un risc mai mare să sufere de cancer la sân, iar bărbaţii cu arătătorul mai lung decât inelarul au un risc cu 33% mai mic să sufere de cancer la prostată. Oamenii de ştiinţă cred că lungimea degetelor este influenţată de expunerea la cantităţi variate de testosteron şi estrogen, în timpul sarcinii. Inelarele mai lungi indică o expunere mai mare la testosteron, în timp ce arătătoarele mai lungi –o expunere mai mare la estrogen. Întrucât cancerul la sân este alimentat de estrogen, degetele arătătoare mai lungi indică un risc mai mare de cancer la sân, iar testosteronul în cantităţi mai mari este legat de incidenţa ridicată a cancerului la prostată.

Recent Posts

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

6 minute ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

16 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

36 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

o oră ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

2 ore ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Citeste si: