Din păcate, cea mai păcătoasă problemă pe care o poate declanşa soarele este cancerul. Sunt multe tipuri – melanomul este cel mai grav.
Carmen Anghel
În Australia, de exemplu, este cea de a doua cauză a mortalităţii. Sunt foarte mulţi imigranţi, vin cu pielea nepregătită şi soarele este foarte agresiv.
Cancerul poate apărea pe aluniţele existente, care se modifică. Sau poate apărea pur şi simplu. Se recomandă ca aluniţele să fie văzute, luate în evidenţă de medic. Există dermatoscoape. Mărimea aluniţei nu are o corelaţie cu agresivitatea. De multe ori, una mare poate fi mai blândă decît una mică.
Pacientul va afla de la medic ce parametri trebuie să urmărească – să nu-şi modifice parametri în două-trei săptămâni, să se înegrească pe margine, să nu i se modifice dimensiunea foarte mult într-o lună, să se dubleze.
Probabil că nu există om pe pământ care să nu aibă aluniţe. Atunci, toţi trebuie să facă un control?
“Primii care trebuie să ia în serios aluniţele sunt cei care au antecendente în familie, cei care au aluniţe foarte mari.
Orice om care are nişte aluniţe. Aşa cum se duce o dată pe an la medicul de familie, aşa ar trebui să meargă la dermatolog. Măcar odată, iar acesta îi va spune ce şi cum: aceasta e o aluniţă care nu-ţi va pune probleme, asta trebuie să o urmăreşti. Sunt personane la ţară care au câte 10-15 leziuni canceroase – dar nu neapărat le pun viaţa în pericol. Lucrurile trebuie diferenţiate. Melanomul poate părea ceva micuţ, neimportant. Există legenda că nu trebuie să umbli pe ele. Nu se umblă pe ele, se pot scoate chirurgical, ca un răsad, de jur împrejur. Nu e niciun risc dacă se scoate aşa”, ne sfătuieşte dr. Alin Nicolescu.
Aveţi voie la doar o şedinţă de bronzare artificială pe lună
Oamenii ştiu că trebuie să se protejeze de soare, cu creme de protecţie, cu haine adecvate. Mulţi nu o fac. Ceea ce nu se prea ştie e că mersul la salonul de bronzat poate fi mai periculos decât să stai la soare fără să te protejezi.
„Cel mult o şedinţă de bronz artificial pe lună, nu mai mult de 12 şedinţe anual!”, ne spune dr. Alexandru Tătaru, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie (SRD).
Vara lui 2015 se află sub semnul unei ample campanii de informare, în care vor fi angrenaţi medici dermatologi din întreaga ţară. Sub coordonarea SRD, aceştia vor oferi consultaţii gratuite, cu ocazia celei de-a X-a ediţii naţionale a EuroMelanoma Day. Campania este dedicată exclusiv consultaţiilor gratuite, pentru elevii din liceele din oraşele: Bucureşti-Ilfov, Constanţa, Craiova, Cluj Napoca, Iaşi, Oradea, Sibiu Timişoara, Târgu Mureş şi turiştilor aflaţi pe litoralul românesc în staţiunile: Eforie Nord, Neptun si Jupiter. Campania are două etape: prima se adresează adolescenţilor şi se va desfăşura până la 15 iunie; a doua etapă se desfăşoară în iulie şi august, pe litoral. Depistarea cu întârziere a simptomelor de cancer de piele, duce la pierderea a 12.000 de vieți în fiecare an, în Europa.
Ce alte boli pot apărea pe piele
Pe lângă aceste cancere de piele, pot apărea diferite afecţiuni. Reacţiile alergice, de la soare, o fotodermatoză. Cine ştie că face reacţie alergică la soare poate e bine să ia un tratament antialergic. Trebuie să meargă la medic, să ia tratament la indicaţia lui.
Contraindicaţii totale
Cine suferă de vitiligo, lupus au contraindicaţie totală de a sta la soare.
Alte afecţiuni se accentuează: rozaceea, care apare la femeia adultă, dar poate apărea la orice vârstă. În acest caz, bineînţeles, pe lângă tratamentul recomandat de medic avem grijă şi cu protecţia solară.
Piscinele ne pot îmbolnăvi
Mai există şi alte afecţiuni care apar vara, ca o consecinţă a utilizării bazinelor, a piscinelor. Pot apărea ciuperci, pete pe spate. Trebuie ştiut că de la soare ciuperca se accentuează; mai apar ciupercile inchinale, interdigitală, plantară.
Dar cele mai grave sunt cele care apar din cauza expunerii necontrolate la soare. Înger şi demon e soarele pentru noi.
Cosmeticele, prietenele noastre
Unele statistici arată că foarte una dintre trei femei îşi cumpără o cremă de faţă. Nu mai vorbim de alte crème pentru corp. “De aceea şi facem aceste campanii permanente. Trebuie să- ţi tratezi pielea, so hidrazeti, să o menţii curată chiar şi atunci când nu ai probleme.
Agresiunea factorilor externi este din ce în ce mai mare. Poluarea e mare, alimentaţia s-a modificat, toate sunt cum sunt. Nimic nu mai este ca acum 50 de anis au ca acum 100 de ani. O piele uscată neîngrijită se modifică, este o piele îmbătrânită, se ridează. Pielea seboreică nu se ridează, dar poate face acnee.
Acum să vorbim despre mersul la cabinetele de cosmetică.
În ultima vreme ia amploare, şi la noi, la români o supraspecializare:, o derivare: dermatocosmetica. Sunt cursuri care pregătesc medici care practică în cabinetele medicale aşa ceva. Visul nostru este ca într-un viitor apropiat să comasăm partea de comstică cu partea medicală. Poate comseticienii să colaboreze mai mult cu noi.
Am propus chiar, ca acolo unde există solare şi vin personae care folosesc această tehnică pentru a se bronza, să se facă măcar un consult dermatologic înainte. Ar fi bine să existe un dermatolog acolo. E bine pentru toată lumea.
Bolile de piele care apar frecvent în România
Domnul profesor doctor Alexandru Tătaru, preşedintele Societăţii Române de Dermatologie, ne-a făcut un clasament al celor mai frecvente boli de piele de care suferă populaţia României.
Cele mai frecvente 4 boli dermatologice sunt, în ordine : Boala venoasă cronică cu sau fără Ulcer cronic de gambă ( circa 30% din populaţia de peste 50 ani ); Psoriazis ( toate formele, de la moderat la sever, plus forme complicate cu artrită psoriatică, pustuloase sau eritrodermice ) – circa 3 – 5 % din toată populaţia României; Dermatita atopică – circa 15 -20 % între 0 – 18 ani şi probabil 2% peste 18 ani ( în majoritate se ameliorează spontan, odată cu înaintarea în vârstă);
Tumori cutanate maligne: sunt două categorii
a) Tumori maligne non-melanomatoase ( TMNM ) Carcinomul bazocelular şi carcinomul spinocelular ( plus altele foarte rare ) au prognostic bun şi afectează circa 15-20% din populaţia de peste 50 ani; b) melanomul malign cu prognostic rezervat, pentru care efectiv nu avem date ştiinţifice în România. Probabil că vom avea peste trei ani, după ce va începe să funcţioneze registrul naţional pentru tumori maligne.
Bolile interne anunţate de piele
În principiu: a) micoze şi stafilococii cutanate recidivante însoţesc sau anunţă instalarea unui Diabet zaharat;
Herpes -Zoster atipic semnalează o deficienţă imunologică, congenitală sau dobândită; lichenul plan se asociază semnificativ de frecvent cu hepatita cronică cu virus C;
b) boala Paget a sânului ( prezenţa pe piele) anunţă sau însoţeşte un carcinom mamar subiacent; Condiloamele acuminate recidivante, produse de virusul HPV variantele 16, 18, 31 şi 35, pot conduce la cancer de col uterin la femei; Angiomatoza Kaposi poate releva infecţia cu HIV.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…