Dacă este depistată în faze incipiente, afecţiunea este mult mai uşor de tratat. De aceea, este important ca orice femeie să fie atentă la semnele pe care i le dă organismul.
1. O nouă aluniță, asociată cu cancerul la sân
În timp ce aluniţele sunt mai frecvent asociate cu un risc crescut de cancer de piele, acestea pot fi, de asemenea, un indiciu pentru cancerul de sân.
Rezultatele unui studiu la care au luat parte 89.902 de femei, cu vârsta între 40-65 de ani, au arătat că acelea care aveau cele mai multe aluniţe din grup au avut un risc de 13% mai mare de cancer de sân.
Astfel, dacă observi că îţi apar mai multe aluniţe într-un timp scurt, dar și modificări la cele existente, atunci este cazul să mergi la un control.
2. O tuse care nu se vindecă
Un cancer care începe la un anumit organ este cunoscut sub numele de cancer primar. În cazul în care unele celule canceroase trec la o altă parte a corpului, ele pot forma o alta tumoră, dezvoltându-se cancerul secundar.
Cancerul de sân se poate răspândi la plămâni şi poate fi semnalat printr-o tuse prelungită sau prin răgușeală. Cancerul se extinde la plâmâni la 60-70 % din femeile care se află în fază terminală a bolii. Cele mai frecvente simptome sunt dificultățile de respirație și tusea uscată.
3. Modificările la nivelul vezicii urinare, printre simptomele cancerului la san
Cancerul de sân poate duce la modificări hormonale care cauzează uscăciune la nivelul uretrei, afectând şi vezica urinară. Astfel, apare incontinenţa urinară, care se manifestă prin scurgeri de urină în timpul unor activităţi precum tusea, râsul, strănutul. Nevoia urgentă de a urina poate să apară şi în timpul exerciţiilor fizice.
4. Dureri inexplicabile de spate
Durerile de spate sunt o problemă medicală comună – atât de comună încât 8 din 10 oameni le vor experimenta la un moment dat în viaţă.
Acestea pot fi, de asemenea, un indiciu a tumorilor canceroase mamare. Femeile care suferă de cancer de sân pot simţi durerea de spate ca pe o presiune în zona coastelor și pe coloana vertebrală.
5. Oboseala și cancerul la sân
Oboseala care apre în ciuda faptului că dormi suficient, poate să fie, de asemenea, un semn al prezenţei cancerului de sân. Stările de oboseală mai pot fi însoţite de anxietate, stres, dar şi de depresie.