Când spunem “dureri de picioare” ne referim la orice durere ce se poate manifesta începând de la degetele picioarelor şi până la regiunea pelviană. Aceste dureri pot fi cauzate de mulţi factori, unii dintre aceştia putând fi localizaţi în alte zone decât piciorul. Leziunile la nivelul coloanei vertebrale pot cauza dureri de picioare.
Durerile resimtiţe în zona picioarelor pot avea diferite manifestări. Ele pot afecta doar o parte a piciorului, cum ar fi genunchiul sau se pot extinde pe întregul membru şi pot fi resimţite ca furnicături, dureri ascuţite, dureri surde, mâncărimi etc.
Durerile de picioare cauzate de traume
Trauma are un înţeles medical şi unul psihic. În acest caz discutăm strict de traumele medicale, cele care se referă la răni, lovituri sau şocuri fizice ce pot apărea la nivelul membrelor inferioare. Acestea se pot manifesta prin fracturi, fisuri ale oaselor piciorului, luxaţii sau distrugerea integrităţii musculare.
Ce nu ştiai este că unele traume ce au loc la nivelul coloanei vertebrale pot cauza dureri pe care le resimţi în zona picioarelor. Atunci când nervul sciatic se inflamează, durerea poate coborî în jos, pe picior.
Alte cauze mai puţin cunoscute ale durerilor de picioare
Bolile vasculare, diabetul sau chiar unele forme de cancer pot declanşa durei de picioare. Problemele vasculare sunt foarte periculoase deoarece dacă sângele nu mai circulă corect prin muşchi în timpul mersului, pacientul poate ajunge la amputarea membrului afectat.
Tromboza coronară, circulaţia periferică deficitară a sângelui, alcoolismul, anumite forme de cancer, Zona Zoster sau artrita sunt şi ele afecţiuni ce pot avea ca simptome durerile de picioare.
Este foarte important ca atunci când simţiţi mâncărimi sau furnicături în degetele de la picioare frecvent, vă confruntaţi cu dureri persistente în zona membrelor inferioare sau aveţi dureri de picioare apărute din senin care par să nu mai treacă, contactaţi urgent medicul. deoarece el este singurul care vă poate diagnostica în cel mai corect mod.
Sursa: doctorulpicioarelor.ro.