Din cuprinsul articolului
Mâncărurile prăjite sau arse ar trebui să fie excluse în totalitate din alimentaţie, din cauza efectelor nocive pe care le au pe termen lung.
„Grăsimile preparate termic produc diverşi compuşi toxici, consideraţi cancerigeni”, spune Ionuţ Ştefan, consultant în nutriţie.
Astfel de reacţii apar în special în cazul preparării termice a cărnii de porc sau de vită, a preparatelor din carne tocată grasă şi mai puţin în cazul legumelor, adaugă specialistul.
În cazul acestora din urmă, pricipalul pericol îl reprezintă distrugerea proprietăţilor nutritive, care poate surveni la atingerea unor temperaturi de peste 100 de grade Celsius.
O situaţie specială apare însă la prăjitul cartofilor (sau a altor legume bogate în amidon) în untură sau într-un ulei în care a fost anterior prăjită carne. Se poate forma acrilamida, un compus toxic pentru organism, cunoscut în prezent ca posibil cancerigen.
Mai mult, uleiul de floarea soarelui utilizat pentru pregătirea repetată a mâncărurilor, poate fi o sursă perioculoasă de substanţe toxice. „Preparaţi la temperaturi înalte, acizii graşi din ulei se transformă în produşi toxici, care devin din ce în ce mai nocivi la fiecare refolosire”, avertizează nutriţionistul.
Cele mai periculoase sunt însă alimentele arse.
„Carbonizarea alimentelor presupune apariţia unor produşi toxici, precum acrilamida, nitrozamine, hidrocarburi, care nu pot fi metabolizaţi complet şi sunt toxici pentru ficat şi pancreas”, mai explică Ionuţ Ştefan.
Acestea apar indiferent de tipul de aliment (carne, legume, ouă, caşcaval, etc), chiar dacă au fost preparate prin prăjire, la cuptor sau la grătar. Mai mult, pericolul nu dispare dacă îndepărtam partea arsă din aliment şi consumăm restul. „Substanţele toxice rămân şi în restul alimentelor pentru că se întrepătrund”, spune specialistul în nutriţie.
În cazul preparării excesive prin fierbere, singurul risc major este acela de a distruge toate sursele de nutrienţi, mai spun experţii în nutriţie.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…