Din cuprinsul articolului
Canada. Restricții dure împotriva nevaccinaților. „Trebuie să-i protejăm împotriva lor. Dacă nu le convine, să se vaccineze”
Începând cu 18 ianuarie, autoritățile din Quebec, provincia canadiană cea mai afectată de valul 5, vor impune o serie de restricții dure împotriva persoanelor nevaccinate.
Astfel, în magazinele care vând alcool și canabis vor avea acces doar persoanele cu pașaport de de vaccinare.
Ministrul Sănătății al provinciei francofone, Christian Dubé, a explicat în cadrul unei conferințe de presă că aceste restricții împotriva nevaccinaților sunt luate „pentru a-i proteja de ei înșiși“ și „a-i face să înțeleagă că ei trebuie să stea acasă“.
Quebec a înăsprit drastic restricțiile sanitare la sfârșitul lunii decembrie, cu interzicerea adunărilor între orele 22 și 5, școlile și universitățile sunt închise, precum și cinematografele, barurile, restaurantele, cluburile sportive.
Și adunările private sunt interzise sub sancțiunea unei amenzi grele. Luni, armata canadiană a fost dislocată în provincie pentru a oferi asistență logistică campaniei de vaccinare împotriva Covid-19.
„Acesta este un prim pas pe care îl facem. Trebuie să-i protejăm împotriva lor și să ne protejăm sistemul de sănătate”, a explicat ministrul. Acesta a adăugat că „dacă cei nevaccinati sunt nemulțumiți, există o soluție foarte simplă: să se ducă să-și facă prima doză, este gratuit și ușor!”
În zilele următoare, pe lista locurilor în care va fi necesar pașaportul pentru vaccin vor fi adăugate și alte comerțuri neesențiale, a mai spus ministrul.
În Quebec, aproape 82% din populația cu vârsta peste cinci ani a primit două doze de vaccin anti-covid, iar 20% a primit o a treia, potrivit ultimei actualizări a Ministerului Sănătății din provincie.
Dar în ultimele zile, spitalizările au crescut vertiginos în Quebec, unde sistemul de sănătate este slăbit din cauza lipsei de personal, scrie 20 Minutes.
Cel mai recent bilanț arată 1.953 de spitalizări și 15.874 de cazuri noi în provincie, un „val de infectări” potrivit lui Christian Dubé, care a descris situația din spitale ca fiind „foarte, foarte dificilă”.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…