Sari la conținut

Campania de vaccinare, reimpulsionată de evoluția negativă a valului 4. Cel mai mare număr de persoane vaccinate raportat în ultimele luni!

Valul 4 a luat cu asalt România. În prezent, peste 1.000 de pacienți bolnavi se află în stare gravă la ATI, printre care se află foarte mulți tineri, fără afecțiuni preexistente. În acest sens, mai multe persoane au început să se vaccineze anti-COVID.

Ritmul campaniei de vaccinare a fost impulsionat de evoluția epidemiologică în România. Varianta Delta se răspândește rapid, provocând tot mai multe cazuri de Covid-19, la nivel național.

Medicii atenționează că suntem foarte aproape de atingerea apogeului din valurile precedente, însă într-un timp foarte scurt.

Acest lucru subliniază situația complexă cu care ne vom confrunta în viitorul apropiat, când specialiștii susțin că numărul infectărilor va fi din ce în ce mai mare.

Vaccinarea, impulsionată de evoluția valului 4

Evoluţia negativă a epidemiei a impulsionat întrucâtva campania de vaccinare – aproape 14 mii de persoane au făcut, în 24 de ore, prima doză sau serul în doză unică, comunică RRA.

Este unul din cele mai mari bilanţuri din ultimele luni, dar chiar dacă cifrele cresc constant în ultima perioadă, sunt încă departe de recordul din primăvară, când se depăşeau 60 de mii de persoane nou vaccinate zilnic.

De săptămâna viitoare şi în România va începe să se administreze cea de-a treia doză, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări, din cauza răspândirii variantei Delta a coronavirusului, care se transmite mai uşor.

Rapelul suplimentar se poate face începând de marţi, 28 septembrie, celor care au încheiat schema completă de vaccinare de cel puţin 6 luni.

Datele oficiale arată că ar fi deja eligibili aproximativ 1 milion de oameni care aveau, la sfârşitul lunii martie, ambele doze din serurile disponibile la acel moment.

Sunt însă anumite categorii considerate prioritare pentru efectuarea celei de a treia doze.

Cui îi este recomandată a 3-a doză?

Conform platformei RO Vaccinare, doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe de COVID-19:  persoanele peste 65 de ani, cele cu boli cronice, indiferent de vârstă, sau rezidenţii centrelor medico-sociale. De asemenea, se recomandă celor care lucrează în domenii cu risc mare de expunere la infectarea cu coronavirus ca personalul medico-social şi angajaţii din învăţământ. Accesul la rapelul suplimentar va fi permis şi celorlaltor categorii de populaţie, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent daca au istoric de trecere prin boală sau nu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel