Din cuprinsul articolului
Organizaţia Salvaţi Copiii România a lansat campania „Camera cea mai mică” privind dotarea unităţilor medicale cu incubatoare pentru copiii născuţi prematur.
„Salvaţi Copiii România a lansat campania „Camera cea mai mică” – un spaţiu de doar 0,2 metri pătraţi, dimensiunea unui incubator, care poate face diferenţa între viaţă şi moarte pentru aceşti copii. Camera cea mai mică poate fi pusă la dispoziţia spitalelor care au nevoie de ea, prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit către Organizaţia Salvaţi Copiii”, se arată într-un comunicat al organizaţiei transmis luni.
Potrivit organizaţiei, România îşi dispută cu Bulgaria primul loc la mortalitate infantilă din UE. „Pe ultima sută de metri, camera cea mai mică poate fi pusă la dispoziţia spitalelor, pentru a salva copiii născuţi prematur sau cu patologii complexe. Rata mortalităţii infantile urcă din nou la 5,7 la mia de copii născuţi vii, faţă de 5,2 anul anterior”, mai arată Salvaţi Copiii.
Organizaţia atrage atenţia că aparatura medicală din maternităţi şi secţii de neonatologie are o vechime medie de opt ani şi este în multe cazuri depăşită tehnologic, menţionând că România are un deficit cronic de medici neonatologi, specializare care înregistrează cel mai mare procent de posturi vacante raportat la posturile ocupate, respectiv 40%.
Judeţul Sălaj are o rată a mortalităţii infantile de peste patru ori mai mare decât cea înregistrată în Bucureşti, mai menţionează sursa citată. „Puţină lume ştie că cel mai mare risc de deces din viaţa unui copil este în perioada neonatală; aproximativ 50% din toate decesele copiilor au loc în primele 28 de zile de viaţă, iar reducerea spectaculoasă a numărului de decese la vârsta 0-1 an în ultimii 30 de ani nu este proporţională pentru toate subcategoriile de vârstă: mortalitatea neonatală a scăzut mult mai puţin comparativ cu celelalte etape de vârstă.
Cu tot ceea ce s-a obţinut înregistrăm încă indicatori de mortalitate infantilă dubli faţă de media UE, cauza principală (în mai mult de o treime din cazuri) fiind prematuritatea. Echipamentele medicale necesare în secţiile de terapie intensivă neonatală trebuie să fie foarte performante şi upgradate periodic pentru a fi responsive la nevoile unor bebeluşi de 24-25 de săptămâni de gestaţie şi 500 de grame”, a afirmat Adriana Dan, şef secţie Neonatologie Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, citată de Agerpres.
Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat, din anul 2010 şi până în prezent, 126 de unităţi medicale – secţii de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secţii de pediatrie şi Obstetrică-Ginecologie din toate judeţele ţării – cu peste 1.770 de echipamente vitale, investind peste 11 milioane de euro, mai arată sursa citată.
„Am făcut muncă de pionierat în domeniu şi, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunităţile vulnerabile, cât şi în ceea ce priveşte întărirea capacităţii spitalelor în salvarea şi îngrijirea nou-născuţilor. Avem în medici cei mai buni parteneri şi astfel reuşim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente şi care să corecteze disparităţile”, a afirmat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii, conform comunicatului.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…