Sari la conținut

„Cam gata cu Covidul”. Pneumologul Flavia Groșan vorbește despre explozia de pneumonii comunitare. Cauze, simptome, diagnostic, tratament

pneumonie
Sursa foto: docotrulzilei.ro
Ce trebuie și ce nu trebuie știți despre pneumonia ambulantă

„Cam gata cu Covidul”. Pneumologul Flavia Groșan vorbește despre explozia de pneumonii comunitare. Cauze, simptome, diagnostic, tratament.

Săptămâna trecută, specialiștii timișoreni atrăgeau atenția că, în fiecare zi, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, se prezintă câte 10-12 pacienți cu suspiciunea de pneumonie comunitară. În ultima săptămână, peste 40 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu această boală.

Din acest motiv medicii timișoreni au tras un semnal de alarmă, reamintind că pneumonia comunitară se transmite pe cale respiratorie, având o rată de mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienților cu comorbidități. Deficitul de imunitate este principala cauză de îmbolnăvire.

Flavia Groșan: „Cam gata cu Covidul”

La aproape trei luni de când a fost ridicată starea de alertă, medicul pneumolog Flavia Groșan susține că pandemia de covid este pe sfârșite. „Foarte rar mai apare câte un caz”, spune medicul orădean care împărțea țara în două după ce a susținut public că „în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul Covid omoară, de fapt, bolnavii”.

„Cam gata cu covidul. Foarte rar mai apare câte un caz. Pentru mine a fost o afecțiune ușoară. Dacă tratamentul meu era administrat exact cum spuneam, dar exact, in câteva zile preluam controlul, iar in 10 zile erați ca noi. Dacă ati procedat altfel, nu mai este problema mea”, a scris medicul pe pagina profesională de Facebook PneumoMed.

Explozia de pneumonii comunitare. Cauze, simptome, diagnostic, tratament

În schimb, Flavia Groșan a împărtășit urmăritorilor săi care sunt cauzele, simptomele și tratamentul pentru cazurile de pneumonii comunitare.

„Aseară, am văzut pe un canal media, ca apar o explozie de pneumonii comunitare.

Nu subapreciați aceasta afectiune. Debutul este același la toate pneumoniile. Febra mare, astenie, fatigabilitate, dureri musculare, articulare. Ce sa fie, ce sa fie? Pneumonie virală, covid, atipica sau bacteriana.

Greu de spus. Dar exista câteva semne care le diferențiază. Eu, pentru siguranța, as face un test rapid covid. Măcar sa știm pe ce jucam. Dacă este negativ, medicul de familie are la îndemâna o gama larga de antibiotice. Se începe tratamentul empiric.

In ce ma privește voi asocia macrolidul la un antibiotic cu spectru larg. In primele zile urmăresc cu mare atenție saturația, alura ventriculară, tensiunea și febra. Anuntați medicul de familie in caz de evoluție nefavorabila.

Nu uitați, Antibioticele nu pot fi vedete fără sa fie înconjurate de un pic de zgomot. Antiinflamatorii, scădem febra, restabilim saturația. Un nu hotărât antitusivelor. Ne hidratăm corespunzător. 1,5 litri de apa pe zi. Apa, apa, apa. Organismul nu are nevoie de mâncare in primele zile. El da lupte grele. Apa, apa.

Ar mai fi multe de spus. Dar ma opresc aici. Hai ca trecem noi și peste asta. Sa fim sănătoși”, a transmis medicul Flavia Groșan.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel