Călugărul vindecător Mihai Neamţu a lăsat moştenire zeci de reţete de ceaiuri cu care a tămăduit peste un milion de români

Toţi îl ştiau cu numele de Unchiul Mihai. Era un călugăr de prin părţile Ardealului de Nord, hărăzit de Dumnezeu cu puteri vindecătoare. A salvat mulţi oameni de la intervenţii chirurgicale, prin tratamente cu plante. Pe lîngă aceste ceaiuri de viaţă lungă, călugărul tămăduia suferinţa insuflînd credinţă. Cei care i-au urmat sfaturile au ajuns să se bucure de viaţă. Unchiul Mihai nu mai e în lumea pămîntească, dar ne-a lăsat reţetele lui miraculoase. Ingredientele sînt acestea: plante şi rugăciune. Aşa a reuşit el să vindece peste un milion de români.

Minuni cu plante şi rugăciuni

Orice boală poate fi vindecată, cu excepţia bolilor aflate în ultimul stadiu. Aceasta era credinţa călugărului Mihai. El nu recomanda să se renunţe la terapia medicamentoasă aducătoare şi ea de efecte benefice. Spunea doar că medicamentele trebuie ajutate cu ceaiuri naturiste. În plus, îndemna la rugăciune. În modestia lui credea cu toată convingerea că orice om are în el o părticică de Dumnezeu, de aceea fiecare bolnav se poate vindeca. „Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este Puterea voastră“, spunea el. Îi cunoştea bine pe toţi care îi călcau pragul. Le răspundea la întrebări legate de boală, de tratamente, la întrebari legate de viaţa de zi cu zi. Cine urmează terapia indicată de Unchiul Mihai trebuie să ţină cont de cîteva sfaturi generale. Ceaiurile se pot îndulci doar cu sirop natural de afine, lămîie, brad, zmeură, mure. Lichidele nu trebuie băute reci sau fierbinţi, la fel şi mîncarea. Periodic, bolnavul trebuie să facă analize şi controale medicale. Împărtăşania, luată conştient, conduce spre sănătate sufletească şi trupească.

Leacuri pentru tensiune şi probleme de vedere

Pentru anemie, se mănîncă în fiecare zi la fiecare masă un ou proaspăt cu coaja cît mai roşiatică şi o bucată de carne de vînat de mărimea unui ou. Apoi se bea un pahar de vin de butuc.
Pentru tensiune mare, se iau 6 boabe de fasole, se macină şi se amestecă cu apă. Se formează un fel de pastă. Se bea o linguriţă la fiecare 4 ore. Pentru deficienţe de vedere, să se privească lumina soarelui în apa curgătoare la răsărit şi la asfinţit. Se poate şi într-un lighean.
În caz de dezechilibru hormonal, se bea ceai din următorul amestec: flori de coada-şoricelului, coada-calului, coada-racului, mărul-lupului, urzică moartă, urzică vie, lăcrămioare, măr pădureţ, trifoi cu flori roşii, cătină, mesteacăn.
Pentru boli genitale, se bea şi se fac spălături cu infuzii de coada-calului, coada-racului, coada-şoricelului, iarbă mare, păpădie, pătlagină, osul-iepurelui, pătrunjel de cîmp, tătăneasă.

Ceaiuri pentru pietrele de la rinichi

Pentru probleme de canal urinar şi blocaj urinar, călugărul recomandă ceai concentrat de carpen, mesteacăn, vîsc, scai vînăt, îndulcit cu miere sau sirop natural. Pentru coloana vertebrală dureroasă, se amestecă spumă de lapte fiert cu coada-şoricelului, muşeţel şi pătrunjel şi se fierb în apă. Se poate pune compresa 10 pe locurile dureroase.

 

Pentru inimă şi plămîni

Ceai pentru boli de inimă: păducel, troscoţel, trifoi cu foi roşii, trifoi cu foi albe, măcriş domnesc, nalbă mare, nalbă mică, talpa-gîştii, mesteacăn, cimbrişor de cîmp, mentă, măcriş de pădure, cicoare, muşeţel. Ceai pentru boli de plămîni: fenicul, muşeţel, alun, păr pădureţ, scai vînăt, anason, ovăz, salvie, păr de livadă, arnică, chimion, păducel, potbal, tătăneasă. Contra tusei convulsive: crenguţă de păr, ovăz, soc, frunze de alun, urzică moartă, scai vînăt. Se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert. Se beau 700-1.000 ml pe zi, o ceaşcă înainte de fiecare masă.

„Fiţi buni şi faceţi bine!“

Pe lîngă reţetele de sănătate, Unchiul Mihai ne-a transmis şi învăţăturile lui pline de înţelepciune, care ne vor face viaţa mai bună.Imagini pentru mihai neamtu ceaiuri de viata lunga
„Fiţi veseli!“, „Înainte de orice, fii moral!“, „Nu te enerva!“, aceastea sînt principiile de bază ale filosofiei lui. „Certăreţii au faţa urîtă, brăzdată de riduri, iar cei buni, care sînt gata să ierte oricînd şi orice greşeală, au faţa liniştită, plăcută şi luminoasă. Dacă de la noi pleacă o faptă bună, locul nu rămîne gol, ci se va înmulţi binele de 10 ori în acel loc. Încercaţi să urmăriţi şi voi cînd faceţi un lucru bun: vă simţiţi mai bine şi aşa se va simţi şi cel căruia îi faceţi binele. Învaţă şi pe alţii care aud sau văd fapta, să o facă şi ei. Dacă sînteţi toata ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi. Cînd ne certăm cu cineva, sîntem nervoşi, nu mai putem mînca, nu ne putem odihni, împrăştiem agitaţie în jurul nostru şi, dacă se repetă des, ne îmbolnăvim“, aceasta era credinţa călugărului înţelept. Cît priveşte rugăciunea ca metodă de tămăduire, el spunea:

„Vindecarea depinde de harul dat de la Dumnezeu persoanei respective şi de credinţa cu care este spusă rugăciunea“. Citiți articolul întreg pe ortodoxia.me.

Recent Posts

Arges: O pacientă de 69 de ani a primit o nouă șansă la viață, după ce a suferit o intervenție chirurgicală, în premieră

La Spitalul Orășenesc Mioveni din județul Argeș a fost realizată o intervenție chirurgicală remarcabilă în…

13 minute ago

Anunț oficial, extrem de important, de la Ministrul Muncii: cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, unii pensionari din România vor beneficia de o majorare a…

34 de minute ago

Cum va fi IARNA 2024-2025 în Europa? Prognoza METEO – impactul fenomenului La Niña

Meteorologii au emis noi prognoze pentru iarna 2024-2025, care va aduce surprize. Deși vom avea…

54 de minute ago

România are nevoie de un program național de dezvoltare a industriei farmaceutice

Investiția în cercetare-dezvoltare la nivelul industriei farmaceutice inovatoare reprezintă unul dintre factorii majori care contribuie…

o oră ago

Bill Gates face o nouă profeţie terifiantă: O altă mare problemă va lovi omenirea

Miliardarul Bill Gates a lansat un nou avertisment şi susţine că omenirea, chiar dacă va…

2 ore ago

Tradiții și superstiții de Mihail și Gavril: ce NU AI VOIE să faci pe 8 noiembrie! Te urma ghinionul

Pe 8 noiembrie, românii sărbătoresc Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, care sunt considerați ocrotitori ai…

2 ore ago

Citeste si: