Sari la conținut

Călin Georgescu NU are scăpare. Anunț de ultimă oră!

Calin Georgescu
Sursă foto: Facebook
Calin Georgescu

În cursul zilei de vineri, 13 decembrie, șase influenceri au fost chemați să se prezinte la sediul IGPR din Ștefan cel Mare. Ei sunt vizați într-o anchetă referitoare la posibile nereguli în legătură cu finanțarea TikTok.

6 influenceri citați pentru audieri în dosarul TikTok la sediul IGPR

Astăzi, în sediul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) din Ștefan cel Mare, au fost convocați șase cunoscuți influenceri din mediul online în vederea audierii în cadrul unei anchete a Parchetului General.

În acest dosar se cercetează presupusa finanțare a conținutului distribuit pe TikTok, în special legăturile acestora cu candidatul la președinție Călin Georgescu, informează Capital.

Ale cui nume apar în anchetă?

Sursele spun că persoanele anchetate sunt Cristina Horez, Robert Braia, Frații Graurii, Alex Stremiteanu și Sorin Constantinescu.

Anchetatorii doresc să afle dacă acești influenceri au încasat bani în schimbul promovării pe platforma TikTok a videoclipurilor și hashtag-urilor asociate cu Călin Georgescu.

Realitatea PLUS a relatat că anchetatorii fac percheziții și la sediul unei firme bănuite că ar fi gestionat o platformă pe TikTok prin care s-ar fi făcut plăți către influenceri.

În același timp, continuă perchezițiile informatice la IGPR în cazul lui Bogdan Peschir, o altă persoană implicată în dosar. Se analizează datele extrase din dispozitivele electronice în vederea identificării eventualelor dovezi care ar putea susține acuzațiile.

Călin Georgescu admite că a fost prezent la ferma de la Ciolpani

Călin Georgescu a recunoscut, în cadrul unei emisiuni la Realitatea Plus, că sâmbătă a fost prezent la ferma de cai de la Ciolpani, acolo unde a fost de față și Horațiu Potra. Georgescu a negat însă implicarea sa în discuțiile purtate între echipa sa de securitate și Potra, afirmând că a fost un simplu martor al evenimentelor.

Georgescu a fost chestionat cu privire la declarațiile soției patronului fermei, care pretinde că l-ar fi văzut împreună cu Potra. Replica sa a fost următoarea:

„Vorbea de echitație. Despre asta este vorba. (…) Am văzut și eu poze cu domnul Potra și o parte a PSD-ului. Ar trebui întrebat și domnul Ciolacu. Domnul Potra este o victimă colaterală a sistemului. Domnul Ciolacu a creat acest subiect și ar trebui să explice. Nu văd care este fapta. Li se iau oamenilor declarații abuzive, știu ce s-a întâmplat cu prietenul meu – Eugen Sechila. Ne-am întors la dictatură. Mă aștept să vină poze trucate, deep-fakeuri”.

Fiind întrebat din nou dacă a participat la ferma de la Ciolpani, Georgescu a admis acest lucru, însă a precizat că nu a avut nimic de-a face cu discuțiile tehnice de acolo:

„Eu nu m-am întâlnit acolo. Echipa mea, ei doreau să facă acest lucru, eu nu aveam ce să caut în această discuția tehnică. Toți sunt din Legiunea Străină. Eu nu am avut nicio treabă. Nu am participat la această întâlnire. Eu am fost acolo, pentru că m-au rugat, m-au solicitat că vor să discute cum multiplică și împuternicesc situația de pază. Însă nu am participat la această discuție”, a precizat Georgescu, potrivit sursei menționate.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel