Din cuprinsul articolului
Călin Georgescu, candidatul independent suveranist, a participat în acest weekend la un miting alături de susținătorii săi, în Piața Constituției din București. Deși se afla în cârje, după o intervenție chirurgicală la un picior, Georgescu a fost întâmpinat cu entuziasm de realizatoarea TV Anca Alexandrescu și de reporteri ai România TV, dar și de mulți dintre cei care l-au susținut la acest eveniment public.
Într-o atmosferă încărcată de momente neașteptate, precum dificultăți de sonorizare care au făcut ca mesajul său să nu fie auzit clar, Călin Georgescu a continuat să își expună viziunea pentru viitorul țării. În acest context, un subiect fierbinte al zilei a fost candidatura anunțată a lui Gigi Becali la alegerile prezidențiale din 2025. Becali a provocat o reacție puternică în scena politică românească, afirmând că va candida independent pentru a contracara „pericolul” pe care îl reprezintă Călin Georgescu.
Cu toate acestea, Călin Georgescu a ales să evite un conflict direct cu miliardarul și să rămână pe o cale diplomatică, răspunzând într-o manieră calmă întrebărilor legate de intențiile lui Gigi Becali.
„Auziți, doamna Anca Alexandrescu, ce dialog frumos am avut până acum noi doi… Nu merită să… Nu avem ce să povestim”, a declarat candidatul independent, fără a intra în detalii despre pozițiile sale față de Becali.
Călin Georgrscu apel de trezire către popor
În ciuda tensiunilor politice din jurul candidaturii lui Gigi Becali, Georgescu a continuat să își exprime convingerea că mesajul său de trezire națională și de întoarcere la valorile fundamentale ale țării este mult mai important decât divergențele cu alți competitori politici. „Dacă atâta pot”, a spus el cu umilință, continuându-și discursul despre importanța conștiinței naționale, legătura cu moșii și străbunii și despre necesitatea unei schimbări fundamentale în țară.
În paralel, Georgescu a adus în discuție și controversata temă a alegerilor și a solicitat insistent un „tur doi” la prezidențiale, considerând că justiția ar trebui să intervină pentru a adresa neregulile din procesul electoral.
În timp ce Gigi Becali a declarat că nu se teme de candidatul suveranist și că nu are nimic de-a face cu „dimensiunea” acestuia, aducându-l într-o lumină mai mică în fața alegătorilor, Georgescu pare să rămână neclintit în mesajul său, păstrându-și calmul și poziția de lider al unui proiect politic centrat pe naționalism și suveranitate.
Rămâne de văzut cum vor evolua aceste candidaturi și cum va reacționa electoratul în fața unei competiții politice tot mai tensionate, iar Călin Georgescu pare pregătit să își urmeze cursul, indiferent de provocările venite din partea altor politicieni.
Gigi Becali despre Călin Georgescu: „nu ne duce nicăieri”
Becali a lansat un atac dur la adresa lui Călin Georgescu, spunând că acesta, dacă va ajunge la Cotroceni, ”nu ne duce nicăieri, ne duce direct de râpă”.
”Să luăm toate să le împărțim la popor. După el (Călin Georgescu = n.r.), după mintea lui, luăm toată puterea și o dăm la popor. Are el vreun plan de țară? Spune că ne îmbogățim cu apă și cu hrană”, a spus Becali.
Omul de afaceri a mai spus despre Georgescu că doar se folosește de credință, în scop electoral.
”Habar nu are nici de Dumnezeu. El doar folosește credința. S-a dus la mormântul eroilor și n-a făcut o cruce!”, a spus Becali.
Gigi Becali a adăugat că, în opinia lui, Călin Georgescu ”practică un fel de magie și chiar vrăji”, însă acest lucru se va întoarce împotriva suveranistului.
”El practică un fel de magie și chiar vrăji. Se întâmplă ceva, dar vrăjile astea vor exploda”, este de părere Becali.