Calendar Creștin – Ortodox: Ce sfinți importanți sărbătorim astăzi, 1 Decembrie

Calendar Creștin – Ortodox: Ce sfinți importanți sărbătorim astăzi, 1 Decembrie. Este sărbătoare importantă pentru toți creștinii ortodocși.

Ziua de 1 Decembrie are o importanță deosebită pentru românii de pretutindeni pentru că este Ziua Națională a României.

Pe lângă această sărbătoare, creștinii ortodocși cinstesc și doi mari sfinți, importanți pentru Biserica Ortodoxă.

Unul dintre acești doi sfinți este Sfântul Proroc Naum, pomenit în calendarul creştin ortodox la 1 decembrie.

Unul dintre profeții mici ai Vechiului Testament

Este unul dintre profeţii mici ai Vechiului Testament şi a prorocit în a doua jumătate a domniei regelui Ezechia (725-697 î.Hr.).

Prorocul Naum le-a spus ninivitenilor că cetatea lor va fi distrusă de foc şi apă, lucru care s-a şi întâmplat, deoarece au mâniat pe Dumnezeu prin necredinţa lor.

„Deci i-au ajuns pe ei această pierdere în chipul următor: era lângă Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, şi, făcându-se cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela; iar o parte a cetăţii, care rămăsese pe munte, ieşind foc din pustie a ars-o.

Prorocirea lui Naum s-a împlinit, căci Dumnezeu a pedepsit poporul cel păcătos, cu judecata Sa cea dreaptă. Căci pe cei ce îi miluise în zilele lui Iona Proorocul pentru pocăinţa lor, pe aceia iarăşi, după ce s-au răzvrătit, i-a pierdut mai pe urmă”. (Vieţile Sfinţilor)

De la Prorocul Naum a rămas o carte în trei capitole cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Sfântul Proroc Naum a mai prorocit și altele din cele ce aveau să fie și a adormit cu pace la patruzeci și cinci de ani de la nașterea sa și a fost îngropat cu cinste în pământul său, notează Doxologia.

Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv

Tot astăzi, 1 Decembrie, creștinii ortodocși îl cinstesc și pe Sfântul Filaret cel Milostiv.

„Fericiţi cei milostivi, că aceia1 se vor milui, a zis Domnul nostru Iisus Hristos”! Cuvântul acesta s-a împlinit cu fericitul Filaret cel milostiv, care, pentru mila cea multă ce avea pentru săraci,

a dobândit de la Domnul mare milă şi răsplătire bogată în veacul acesta de acum şi în cel ce va să fie, precum se va povesti în fericită viaţă a lui. 

În părţile Paflagoniei, într-un sat ce senumea Amnia, vieţuia acest fericit Filaret, fiind de neam bun, din părţile Galatiei; pe tatăl său îl chema Gheorghe, iar pe mama sa Ana.

De la aceştia, din copilărie, a învăţat credinţa cea bună şi frica Domnului, sporind în întreaga înţelepciune şi în toată înfrumuseţarea vieţii celei pline de fapte bune.

Ajungând în vârstă desăvârşita şi-a luat soţie cinstită, de bun neam şi bogată, al cărei nume era Teozva, care adusese din casa părinţilor săi multă avere în casa lui.

Şi a avut trei copii: un fiu, întâiul născut, cu numele Ioan şi două fiice, anume: Ipatia şi Evantia. Deci a binecuvântat Dumnezeu pe fericitul Filaret, precum odinioară pe dreptul Iov şi i-a dăruit lui avere multă. 

Căci avea multe cirezi de vite, holde şi ţarini aducătoare de roade şi îndestulare în toate. Hambarele lui erau pline de toate bunătăţile pământeşti; apoi robi şi roabe care slujeau în casa lui erau foarte mulţi. Şi era Filaret în părţile acelea ca unul din oamenii cei slăviţi.  

Bogăţii de acestea având prea multe fericitul, şi pe alţii văzându-i necăjindu-se în mare lipsă şi în sărăcia cea mai cumplită, s-a plecat spre îndurare şi, umilindu-se cu sufletul, grăia către sine: au doară pentru aceasta am primit eu din mâna Domnului nişte bunătăţi ca acestea, că singur eu să mă hrănesc cu dânsele şi să le cheltuiesc spre îndulcirea şi plăcerea

pântecelui meu? Au nu voi împărţi aceste bogăţii mari, care– mi sunt date de la Dumnezeu: săracilor, văduvelor, sărmanilor, scăpătaţilor şi străinilor, pe care Domnul, la înfricoşata Sa judecată înaintea oamenilor şi a îngerilor, nu se va ruşina a-i numi pe dânşii fraţi, zicând:

De vreme ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie Mi-ţi făcut? Apoi ce folos voi avea din averea aceasta, dacă o voi ţine cu zgârcenie, în ziua judecăţii, care va fi fără milă pentru cei ce n-au făcut milostenie? 

Au doar, în veacul ce va să vie, vor fi mie acestea mâncare şi băutură fără de moarte? Oare hainele mele cele scumpe îmi vor fi mie îmbrăcăminte a nestricăciunii? 

Nicidecum. Pentru că grăieşte Apostolul: Dacă nimic n-am adus în lumea aceasta, arătat este că nici nu putem lua ceva. Deci dacă nimic din averile acestea pământeşti 

nu putem să ducem de aici, apoi mai bine este să le dau pe acestea înapoi lui Dumnezeu, prin mâinile săracilor şi Dumnezeu nu mă va lăsa pe mine, pe femeia şi pe copiii mei. Mă încredinţează şi Proorocul David, zicând: Mai tânăr am fost, am îmbătrânit şi n-am văzut pe dreptul părăsit, nici sămânţa lui cerând pâine.  

Acestea grăind în sine fericitul Filaret, atât s-a făcut de milostiv către săraci, ca şi un tată către fiii săi, hrănind pe cei flămânzi, adăpând pe cei însetaţi, îmbrăcând pe cei goi; 

pe cei străini primindu-i cu bucurie în casa sa şi odihnindu-i cu dragoste. Şi s-a făcut acest cinstit bărbat asemenea lui Avraam cel de demult, primitorul de 

străini şi lui Iov, iubitorul de săraci. Drept aceea, un luminător ca acesta, fiind împodobit  cu untdelemnul milostivirii, nu se putea ţine sub obroc, ci, ca o cetate ce stă deasupra 

muntelui, s-a făcut arătat şi preamărit prin toată partea aceea, şi către el, ca spre o cetate a scăpării, alergau cu sârguinţă toţi săracii şi scăpătaţii. Şi oricine avea trebuinţă 

de ceva de la dânsul, ori de bou, ori de cal, ori de asin, ori de haine, ori de hrană, sau de orice fel de lucru, îi da. Casa lui Filaret era, pentru cei prigoniţi de setea sărăciei, un izvor nesecat. Şi cu cât el da milostenie, cu faţă veselă şi cu socoteală iubitoare de 

bine, cu atât şi Domnul Cel bogat dăruitor, mai mult îi înmulţea bunătăţile lui. Iar urâtorul de bine şi vicleanul diavol a zavistuit asupra faptei bune a bărbatului 

acestuia şi a cerut de la Dumnezeu stăpânire ca să-l ispitească, ca şi pe Iov cel de-a pururea pomenit, zicând aşa: Nu este lucru de mirare dacă, din averile cele multe ce le 

are, miluieşte pe cei săraci, dar dacă va ajunge în sărăcie şi în strâmtorare şi nu se va lăsa de faptă bună a milosteniei, atunci se va cunoaşte bunătatea lui. 

Deci, Dumnezeu, Care, ca un iubitor de oameni toate le chiverniseşte spre folosul oamenilor, a îngăduit să vie ispită şi asupra acestui bărbat drept, ca să se arate 

răbdarea lui, ca şi a lui Iov cel de demult şi, printr-o ispită că aceasta, ca şi aurul în topitoare lămurindu-se, să se arate vrednic lui Dumnezeu. Deci a dat voie diavolului să-l sărăcească, căci diavolul de la sine nu are nicidecum stăpânire ca să facă rău cuiva; 

numai Domnul sărăceşte şi îmbogăţeşte, smereşte şi înalţă, după cum zice Sfânta Scriptură. Deci, dând Sfântul Filaret milostenie, după obicei, şi împărţind mereu 

dobitoacele şi celelalte avuţii ale sale a început a sărăci. Însă nu şi-a schimbat bunătatea şi milostivirea către cei săraci, ci, neîncetat dădea din câte avea, celor ce le trebuiau. 

În acea vreme, după voia lui Dumnezeu au năvălit ismailitenii asupra părţii aceleia, pe care înconjurând-o ca un vifor ce ofileşte dumbrăvile şi ca o văpaie ce arde munţii, 

aducând multă nevoie şi răutate, i-au răpit fericitului Filaret toate turmele de oi, de boi, de cai şi de asini, făcând încă şi pe mulţi robi. Atunci acest bărbat milostiv a ajuns în 

atâta sărăcie, încât nu îi rămăsese decât numai o pereche de boi şi o vacă, un cal, un rob şi o roabă. Iar toată cealaltă avere se împărţise; o parte, prin dreapta sa cea 

milostivă, la cei ce le trebuiau, iar altă a fost robită de ismailiteni. Apoi chiar ţarinile, holdele şi viile lui le-au luat în stăpânirea lor vecinii şi lucrătorii de pământ, care vieţuiau 

împrejurul lui, unii cu rugăminte, iar alţii cu sila; nu i-a rămas lui mai mult decât casa în care locuia şi o holdă. 

Într-o sărăcie şi nevoie ca aceea şi într-atâtea ispite fiind acest bărbat bun, nicidecum nu s-a mâhnit, nici n-a cârtit şi, ca un alt drept Iov, nimic n-a greşit înaintea Domnului, 

nici chiar cu buzele sale şi n-a dovedit neînţelepciune faţă de Dumnezeu. Ci, precum s- ar fi bucurat cineva de mulţimea bogăţiei sale, aşa se veselea el de sărăcia sa, pe care 

o socotea că o mare comoară, văzându-şi mai lesniciosă intrarea în împărăţia lui Dumnezeu, decât a bogatului, după cuvântul Domnului care zice: Cu greu va intra bogatul în împărăţia cerurilor.