Categories: Stil de viaţă

Ce remedii avem la îndemână când căldura devine insuportabilă

Căldura toropitoare ne poate face probleme serioase. Excesul de căldură ne provoacă nu doar disconfort, ci ne pune chiar viaţa în pericol. Organismul nostru se angajează pe timp de caniculă într-o luptă teribilă pentru a se asigura că îşi menţine temperatura la care funcţionează normal.

Va transpira din greu, însă va pierde în felul acesta şi cantitatea necesară de nutrienţi. Simptomele nu vor întârzia să apară şi te vei simţi moleşit. Starea generală de rău se poate accentua progresiv până la leşin. Ne simţim extenuaţi, confuzi, avem greaţă, dureri de cap şi privirea înceţoşată.

Când căldura este excesivă, vor avea de suferit mai mult persoanele cardiace, cei cu probleme mintale, copiii şi bătrânii. Devenim nervoşi, anxioşi din cauza temperaturii crescute, şi asta pentru că, în creierul nostru, procesele chimice nu mai funcţionează normal.

Ne confruntăm cu stări depresive şi o oboseală greu de ignorat pe căldura, astfel că reuşim cu mare greutate să facem faţă activităţilor de zi cu zi. Pentru că prin transpiraţie pierdem minerale, să nu ne mire că vom avea crampe musculare, ştiut fiind faptul că lipsa de sodiu periclitează funcţionarea muşchilor.

Hidratarea este indispensabilă

Nevoia de hidratare creşte în perioadele caniculare, astfel că nu este exagerat să bem chiar şi până la patru litri de apă pe zi. Inima se mobilizează în această luptă cu temperaturile mari şi pentru a restabili tensiunea la valorile normale ale organismului, ea va bate mai repede, iar tensiunea arteriară scade. Persoanele care au probleme cu tensiunea arterială sunt vulnerabile, existând riscul de a face un atac de cord.

Tenul suferă şi el din cauza transpiraţiei excesive erupţiile cutanate fiind consecinţa cea mai probabilă.

Să nu uităm de ochelarii de soare în această perioadă, pentru ne sunt mare ajutor în lupta cu radiiţiile ultraviolete. Aceştia trebuie să respecte însă standarde de calitate pentru a ne fi de un real folos, fiind deci necesară achiziţia lor de magazinele de specialitate. În lipsa acestei protecţii riscăm să facem cataractă sau să ne deteriorăm retina, fiind posibilă apariţia de leziuni.

Limitaţi efortul fizic

Efortul trebuie redus la minimum în aceste zile, iar expunerea la soare trebuie limitată. Dacă totuşi activităţile cotidiene nu ne permit repaus în intervalele de timp când soarele arde puternic, protecţia corpului devine indispensabilă.

Nu plecăm de acasă fără apă pentru a ne putea hidrata şi nici fără a avea corpul acoperit cu haine din ţesături naturale, subţiri şi de culoare deschisă. Capul trebuie acoperit, de asemenea.

Recent Posts

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

19 minute ago

Nu puneți recipiente de plastic în cuptorul cu microunde: Te poți îmbolnăvi grav

Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…

49 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

o oră ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

2 ore ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

2 ore ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

2 ore ago

Citeste si: