Din cuprinsul articolului
Moș Crăciun se apropie cu pași repezi, așa că ne-am gândit să venim în ajutorul tău cu o listă de cadouri pe care să nu le faci niciodată. Alegerea cadoului potrivit pentru cei dragi implică timp și multă dedicare, iar de cele mai multe ori ne trezim în situația în care nu am apucat să luăm nimic și luăm un cadou cât să marcăm momentele.
Oferirea în dar a aunui ceas, în multe țări este considerată ofensatoare. În China se crede că ceasul măsoară timpul care i-a rămas persoanei să trăiască. La noi în țară, nu există această superstiție, însă multă lumea consideră că un ceas aduce și certuri persoanei căreia îi este oferit.
În Europa, oferirea unui cuțit cadou prevestește o nenorocire în casa celui care l-a primit. Locuitorii Americii Latine consideră că dacă faci cadou un cuțit, acesta „taie” toate legăturile cu acea persoană. Locuitorii Caucazului și Orientului nu au nimic împotrivă să li se dăruiască un cuțit.
Atunci când soția îi oferă în dar soțului ciorapi, există riscul ca el să poată pleca de acasă. În cazul în care soacra îi dăruiește ginerelui ciorapi, îl direcționează să plece de sub influența ei.
Superstițiile spun să nu oferi cărți cadou niciodată partenerului de viață, întrucât sunt motiv de ceartă și neînțelegeri în casă. Acest lucru nu se aplică prietenilor sau rudelor.
Grecii antici considerau că perlele sunt lacrimile nimfelor marine. Acestea prevestesc lacrimi.
Nu este permis să dăruiți veselă crăpată, aceasta poate deveni motivul unei vieți distruse. Dacă ați ales totuși veselă drept cadou, trebuie să puneți ceva în interior. Tradiția de a sparge vase de către miri la nuntă, semnifică atragerea fericirii. Ei lasă tot răul în afara familiei nou-create.
Superstițioșii cred că papucii prevestesc boală sau moarte. În special papucii de culoare albă.
Nu există nicio explicație clară pentru interzicerea acestor daruri. Se crede, în general, că pot certa oamenii.
Cravata leagă pe cel care dăruiește cu noul posesor al acesteia. Pe cravată pot fi făcute vrăji. Se spune că poate fi dăruită unei persoane foarte apropiate.
Dacă lănțișorul se rupe după ce a fost dăruit, înseamnă că relațiile dintre acești oameni se vor rupe în curând.
Cruciulița se dăruiește la botez. Dăruită cu alte ocazii va aduce boli, neplăceri.
Pernă – Dăruiți perne unui cuplu ca să trăiască în armonie și bunăstare.
Față de masă – Dacă dăruiți față de masă, veți fortifica prietenia dintre voi și cel care o primește.
Pix- Este un cadou perfect pentru conducători. Se consideră că șeful va asculta mai mult pe cel care îi face acest dar.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…