Din cuprinsul articolului
Cabinetele medicilor de familie se vor închide dacă nu sunt rezolvate aceste solicitări. Medicii de familie şi cei din policlinici avertizează că îşi vor închide cabinetele dacă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va scădea sumele decontate pentru pacienţii de pe liste şi pentru consultaţii.
CNAS vrea să scadă sumele decontate pentru pacienții de pe liste
Cabinetele medicilor de familie se vor închide dacă se vor aplica reducerile preconizate, care sunt cuprinse între 30 şi 50 la sută din valoarea actuală şi ar urma să se aplice din februarie.
Medicii de familie din judeţul Hunedoara, spre exemplu, spun că sunt pregătiţi să protesteze alături de colegii din ţară, dacă situaţia nu se schimbă.
Constantin Gheorghiu, medic de familie la Petroșani, a declarat pentru corespondentul RRA, că a aflat cu stupoare că ar urma să primească mai puțini bani pentru consultații, în condițiile în care vin tot mai mulți pacienți, iar deficitul de medici de familie este în continuă creștere.
”Acum au scăzut drastic. Să știți că se discută la nivel național, să punem parafa jos, să închidem cabinetele.” a mai spus Dr. Constantin Gheorghiu.
Noile valori ale punctelor, atât pentru asistența medicală primară, cât și pentru ambulatoriul de specialitate au apărut în transparență decizională pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Adrian David, managerul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, spune că a discutat deja cu medicii de familie.
”Să reducă veniturile. Din calculele noastre, se propune o reducerea cu 30%. Clar că sunt nemulțumiri. Urmează să facă demersuri.”
În Județul Hunedoara există un deficit de aproape 200 de medici de familie, iar cei aflați în activitate sunt deja la pensie ori trecuți de 60 de ani. Doar doi medici de familie au venit în județ în ultimul an.