Categories: Stil de viaţă

Ca să fim sănătoşi trebuie doar să … dansăm!

În secolul trecut, dansul era una dintre cele mai des întâlnite metode de relaxare, de socializare, de menţinerii greutăţii corporale şi a unui tonus ridicat. Din nefericire, în zilele noastre, dansul nu mai este trăit la intensitate maximă, prin dans nu se mai exprimă emoţiile şi trăirile reale, iar tot mai puţină lume îl practică

 

Dana Lascu

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, depresia se instalează într-un ritm tot mai accelerat în societatea actuală din cauza „sedentarismului social” şi a nevoii tot mai mari de a interacţiona mai mult virtuală decât în viaţa reală. „Oamenii nu sunt neapărat mai sedentari decât erau acum câteva decenii, însă sunt mai sedentari social, adică nu mai simt acea plăcere, nevoie, dorinţă de a sta la poveşti cu oamenii, în viaţa reală, ci se închid tot mai mult în ei. Acest stil de viaţă s-a răsfrânt şi asupra dansului, care este practicat de un număr tot mai mic de oameni. În fapt, dansul era una dintre acele metode de socializare cele mai întâlnite şi iubite de majoritatea oamenilor. Chiar dacă se mai practică în zone tot mai izolate ale societăţii, acesta nu mai transmite aceleaşi emoţii, nu mai este trăit din străfundul sufletului şi nu mai este folosit ca o metodă de socializare, ci mai mult în sensul performanţei”, explică specialistul.

Beneficiile fizice ale dansului

Dansul atrage după sine nu doar beneficii fizice, cât mai ales beneficii de ordin psiho-emoţionale. „Dansul previne şi tratează anumite boli, fiind de ajutor în diabetul zaharat, unele afectiuni cardiovasculare, afectiuni musculare, articulare şi osoase, obezitate, tulburări psihice etc, ajută la întărirea oaselor şi previne osteoporoza la femei, ajută la ameliorarea sau prevenţia unor afecţiuni articulare sau musculare, arde caloriile şi este „adjuvant” în reglarea glicemiei. De asemenea, prin dans, ajungem să ne cunoaştem mai bine corpul, încetineşte procesele de îmbătrânire, energizează, ajută la digestie, prin stimularea musculaturii trunchiului şi crearea unui joc de presiuni care se transmit organelor digestive, previne anemia prin stimularea creării unei cantităţi mai mari de sange în organism, învăţăm tehnici de respiraţie şi intensifică reflexele”, arată psihologul Andra Tănăsescu.

Din perspectiva beneficiilor psiho-emoţionale, specialistul este de părere că dansul îmbunătăţeşte funcţia cognitivă şi memoria la orice vârstă, creşte stima de sine, eliberează emoţii negative, ca: furie, teamă, ură etc., îmbunătăţeşte comunicarea intrapersonală, combate stresul şi depresia şi previne afecţiunile psihiatrice.4

Ce stiluri putem exersa

Psihologul Andra Tănăsescu este de părere că nu trebuie să ne cantonăm pe un singur dans, ci fiecare stil de dans atrage după sine beneficii particulare. Astfel, iată care sunt cele mai populare stiluri de dans pe care le putem exersa, astfel încât să abundăm de energie, să ne păstrăm încrederea în sine şi să fim fericiţi:

  1. Latino reprezintă o combinaţie de dansuri din Caraibe, America de Sud şi mici influenţe din Africa, implică de obicei un partener de dans, de sex opus, şi pune accentul pe ritmurile latino şi mişcările senzuale. „Acest dans aduce beneficii prin faptul că încurajează ieșirile în mediul social, dezvoltă încrederea și capacitatea de exprimare, precum și libertatea de mișcare care, în viața de zi cu zi, se traduce în libertatea de a trăi viața”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
  2. Balet – „Baletul este un gen de dans artistic figurativ, executat de una sau mai multe persoane. Prin practicarea acestuia, mobilitatea, echilibrul și flexibilitatea cresc semnificativ. În ceea ce privește dezvoltarea psiho-emoțională, baletul ajută la stabilirea unui mod de viață ordonat, echilibrat și crește capacitatea de concentrare”, afirmă psihologul.
  3. Dansul contemporan. „Dansul contemporan se poate spune că se aseamănă cu baletul, venind în plus cu o libertate imensă de mișcare și exprimare. În timp ce baletul se bazează pe mișcări și structuri fixe, repetitive, posturi exacte și linii perfecte, dansul contemporan încurajează creativitatea și exprimarea liberă. Acest tip de dans creează una dintre cele mai puternice conexiuni minte-corp-emoții și aduce imense beneficii din punct de vedere psiho-emoțional”, declară psihologul Andra Tănăsescu.
  4. Hip-hop şi street dance. „Hip-hop-ul și Street dance-ul precum și alte dansuri din această arie, sunt dansuri dinamice, expresive, bazate pe structuri clare și în același timp inovatoare. Printre mișcările dinamice, explozive, se regăsesc inclusiv acrobații și mișcări care țin de un control desăvârșit al corpului. Aceste dansuri oferă un impuls de energie și creativitate, expresivitate și putere”, menţionează specialistul.
  5. Belly dancing – „Atunci când ne referim la belly dancing, ne gândim la mișcări unduitoare, precum valurile apelor. Această curgere a mișcărilor ține de mobilitatea și controlul corpului și, în același timp, duce la o lejeritate în mișcarile corpului. Prin practicarea acestui tip de dans, energia corpului este pusă în mișcare și potențată, lucru care duce la o conexiune foarte puternică între minte și suflet”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

CARTE DE VIZITĂ:

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației „Generația Iubire” și al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, este psiholog, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu și familie.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

32 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: