Buruiană antitumorală ce poate trata și depresia

Din cuprinsul articolului

Buruiană antitumorală ce poate trata și depresia. Are proprietăți antioxidante, antiinflamatorii, neuroprotectoare, antibacteriene, antivirale, analgezice.

Poate părea incredibil, dar o plantă absolut banală, ce crește peste tot ca buruiana, până la 15o de centimetri în înălțime este leac pentru afecțiuni grave.

Orginară din sud-estul Europei, planta perenă ierboasă se găsește pe pajiști, pe marginea drumurilor, a căilor ferate, pe stânci etc.

Drobușor – Sursa foto: National Library of Medicine

Despre ce este vorba? Ei bine, această buruiană poartă numele de drobușor (Isatis tinctoria L.) și are frunzele de un albastru-verzui si cu florile mici si galbene, ce infloresc din mai si pana la sfarsitul verii.

Potrivit National Library of Medicine, această buruiană conține coloranți, tanini, β-galactani, stachioza, glicozizi cu sulf, galactani, glucozinolati.
Mai multe studii au demonstrat că această plantă are efecte benefice asupra afecțiunilor cauzate de tumori și asupra depresiei.

La ce era folosită pe vremuri

Dacă pe vremuri planta era folosită pentru a vopsi în albastru țesăturile, datorită pigmentului albastru, acum s-a descoperit că drobușorul are numeroase beneficii pentru sănătate.

Potrivit unor studii detaliate, această plantă acționează eficient împotriva tumorilor și virușilor având efecte: antioxidante, antiiflamatorii, analgezice, antibacteriene, neuroprotectoare, antivirale.

De asemenea, potrivit unor teste clinice efectuate în Marea Britanie, există efecte deosebit de favorabile, ale extractelor de Isatis tinctoria, la pacientele cu cancer la san.

Drobușor – Sursa foto: National Library of Medicine

Specialistii recomanda utilizarea extractelor de drobusor, preventiv impotriva cancerului, mai ales de catre femeile cu risc ereditar pentru cancerul la san.

Planta mai prezinta proprietati imunitare, antibacteriene si antivirale.

De altfel, s-a demonstrat în teste de laborator actiunea antibiotica asupra unor germeni ca: streptococul hemolitic, Bacillus subtilis, Bacillus typhi, Bacillus paratyphi, Esterichia coli, Shigella dysenteriae,Shigella flexneri , Salmonella enteritidis.

De la drobusor se recolteaza si se usuca frunzele (in primavara), florile (din care se face, in mod obisnuit, infuzie), radacinile si semintele in toamna.

In prezent, radacina nu se mai poate folosi, deoarece trebuie pastrata din motive de conservare a speciei. Așadar, o plantă care, teoretic, este peste tot devine o specie rară.

 

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: