Din cuprinsul articolului
Buricul ascunde mii de bacterii. „Poate fi asemănat cu ecosistemul unei păduri tropicale”.
Ombilicul este o cicatrice proeminentă pe abdomen, poziția sa fiind relativ consistentă între oameni. Pielea din jurul taliei la nivelul ombilicului este furnizată de cel de-al zecelea nerv spinal (T10 dermatome). În mod obișnuit, ombilicul se află la un nivel vertical corespunzător joncțiunii dintre vertebrele L3 și L4, cu o variație normală în rândul oamenilor între vertebrele L3 și L5.
Părți ale buricului adulților includ „rămășița cordonului ombilical” sau „vârful ombilical”, care este cicatricea lăsată de detașarea cordonului ombilical. Acesta este situat în centrul ombilicului, uneori descris ca buton. Atașat în jurul rămășiței cordului ombilical, este „gulerul ombilical”, format din inelul ombilical dens fibros.
Forma este determinată de spațiul dintre piele și peretele abdominal, în funcție de care se formează mai mult sau mai puțin țesut cicatricial. Oricare ar fi forma ombilicului tău, dacă nu ești mulțumit de ea și crezi că este nevoie de o schimbare, poți apela la ombilicoplastie. Aceasta este una dintre cele mai frecvente intervenții din sfera chirurgiei plastice.
Buricul (sau ombilicul) reprezintă, de fapt, reminiscența conexiunii dintre mamă și făt, pe parcursul vieții intrauterine.
Buricul asunde mii de bacterii
În ombilic se ascund scame și celule de piele moartă. De asemenea, la nivelul buricului se află și peste 2000 de bacterii. Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au realizat un studiu la care au participat 66 de persoane și au descoperit că în zona buricului se află un „adevărat habitat” în care trăiesc 2368 de bacterii.
Unul dintre cercetători a studiat la microscop acest habitat și a făcut o comparație neașteptată.
„Aceste rezultate nu ne surprind. Cu toate ca nimeni nu a studiat până acum aceasta zonă a corpului, ne așteptam să descoperim în ombilic o adevarata junglă microbiană, bogată, colorată și dinamică. Buricul îmi amintește de pădurea tropicală”, a declarat profesorul Jiri Hulcr.
De asemenea, dintre cele 2368 de bacterii identificate, jumătate sunt necunoscute încă pentru oamenii de știință. Prezența acestora nu înseamnă ceva rău, din contră, ne protejează împotriva agenților patogeni. Conducătorul studiului a declarat, de asemenea, că fără acești microbi, sistemul nostru imunitar nu ar funcționa corect.
Buricul și rolul său în funcționarea organismului
Oamenii de știință au ajuns la concluzia că nici ombilicul, nici arterele situate în imediata apropierea cordonului nu îndeplinesc funcții utile pentru organism. De altfel, respectivele arterele, imediat după naștere, se transformă în ligamente. Doar cele care sunt situate mai departe de zona ombilicului devin parte a sistemului circulator.
Fără o funcție precisă în organism, ombilicul este util și poate fi folosit în anumite proceduri medicale.
- De exemplu, ciotul cordonului ombilical se folosește imediat după naștere, în situațiile în care bebelușul are nevoie de transfuzie.
- De asemenea, în intervențiile laparoscopice, este folosit buricul pentru introducerea porturilor laparoscopice.
Ce boli pot afecta zona ombilicului?
Ce mai frecventă afecțiune este hernia ombilicală. Aceasta apare cu precădere la nou-născuți și se manifestă prin pătrunderea unei părți a intestinului prin deschiderea ombilicală din mușchii abdominali.
Hernia ombilicală apare atunci când, după naștere, „portița” din mușchii abdominali prin care trecea cordonul ombilical nu se închide. De regulă, dispare de la sine, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, este nevoie de intervenție chirurgicală. În cazuri extrem de rare, poate apărea și la adulți.