Din cuprinsul articolului
În fiecare an, pe data de 25 martie,creștinii sărbătoresc Buna Vestire, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Buna Vestire este cunoscută în popor ca Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire).
Sărbătoarea Bunei Vestiri este sărbătorită în creștinism în amintirea momentului în care Arhanghelul Gavriil a vestit Fecioarei Maria că ea va concepe și va naște pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Această sărbătoare este celebrată în data de 25 martie în calendarul creștin ortodox și catolic.
În tradiția creștină, evenimentul Bunei Vestiri este considerat unul deosebit de important, deoarece marchează începutul mântuirii umanității prin nașterea lui Isus.
De Blagoveştenii, ca şi în Duminica Floriilor, este dezlegare la peşte. Potrivit tradiţiei, cine mănâncă peşte va fi sănătos tot anul.
În credinţa populară se spune că de Blagoveştenii se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta începe a cânta până la Sânziene sau la Sfântul Petru, când se îneacă cu orz.
Cucul, pasăre cu numeroase valenţe simbolice, cântă de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară.
În tradiţia populară se spune că de la Sânziene cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.
Se spune că, pe cât de mare sărbătoare e Buna Vestire şi cât de mare e păcatul celui ce lucrează în această zi se poate cunoaşte din împrejurări ca acestea, notează Alba24.
Există obiceiul ca în această zi să se numere de câte ori cucul îşi cântă numele, număr care ar descoperi câţi ani mai avem de trăit.
Conform tradiţiei populare, în Bucovina, de exemplu, nu se pun ouă la cloşcă de Buna Vestire, deoarece se crede că ar putea ieşi pui cu două capete şi patru picioare.
Se spune că acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă.
În popor se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mămăliga în apă, pentru ca mor peştii.
Este ziua în care este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor şi pentru a avea spor în casă.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă“, dăruiește-mi toate cele de trebuință pentru a merge pe calea mântuirii. În mâinile Tale este viața mea și fără Tine nu pot cunoaște nici împlinirea și nici bucuria cea adevărată. Știind aceasta, având dorința de a purta crucea căsătoriei, Te rog să mă ajuți să găsesc făptura potrivită alături de care să înfrunt marea vieții acesteia.
Ajută-mă, Doamne, ajută-mă, cum numai Tu mă poți ajuta. De multe ori ispita singurătății mi-a rănit inima, de multe ori diavolul deznădejdii a lovit în poarta sufletului meu. De atâta durere inima mea s-a strâns, și nu este nimeni care să-mi aline durerea. La Tine alerg, Doamne, nădejdea mea, întărirea mea, lumina vieții mele. Ajuta-mă să am o familie bineplăcută Ție, o familie peste care sa se reverse mulțimea binecuvântărilor Tale.
Ferește-mă, Doamne, de tot răul. Ferește-mă de o alegere greșită. Ferește-mă de minciuni, de răutate, de desfrâu. Să nu mă-nșele frumusețea cea degrab trecătoare, ci să caut mai ales frumusețea sufletească. Să nu mă orbească dragostea pătimașă, nici să nu mă biruie patimile și poftele. Tu știi, Doamne, nepriceperea si slăbiciunea minții mele. Izbavește-mă prin harul Tău de neputințele care mă apasă.
Vino în ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Dăruiește-mi înțelepciune și răbdare. O, grea este crucea răbdării, și greu îmi este să nu fiu covârșit de ea. Dar în Tine-mi pun nădejdea. Slavă Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt. Cinste Maicii Domnului și slavă Sfinților. Amin!”.
Prințul Harry marchează din nou o diferență radicală între modul în care trăiește și cel…
Mirosul corporal începe, de obicei, cu transpirația, în special în zona axilei și a inghinală,…
Durerea de spate indică cancer în aceste situații. Deși cele mai frecvente cauze sunt leziunile,…
ZODIA care își va schimba radical viața. Nativii dintr-o anumită zodie avea parte de transformări…
Din cuprinsul articolului • „Avem ambiţia ca numărul fumătorilor să scadă substanțial până în 2030”…
Sfârșitul de an aduce adesea cu sine emoții intense din cauza schimbărilor, a evenimentelor neașteptate…