Bugetul pentru Programul național de hemofilie și talasemie crește cu 40% în 2014 față de anul trecut, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
„Bugetul pentru programul național pentru hemofilie și talasemie era de 40 de milioane de lei, mai mic decât bugetul pe 2013, care era 47 de milioane lei. Bugetul crește până la 65,16 milioane anul acesta, ceea ce înseamnă 40% creștere. De anul acesta reușim să introducem diferențierea cursurilor în funcție de tratament și atunci am reușit să asigurăm un buget mai mare. Suplimentăm bugetul cu 40% pentru acest an, creștere care va fi asigurată și în anii viitori și sunt convins că orice decident va veni de acum încolo va ține seama de propuneri și dacă putem să asigurăm în 2014, sunt convins că și de acum încolo va fi acest lucru asigurat”, a spus demnitarul, care a precizat că programul este decontat de CNAS.
Bănicioiu a anunțat că începând de anul viitor licitațiile vor fi centralizate, pentru a nu mai exista sincope în asigurarea tratamentului și vor fi reînființate centrele regionale.
„Autoritățile au sarcina cea mai importantă, aceea de a încerca să asigure această stare de normalitate și vreau să dau și câteva vești normale astăzi. În urma unor discuții pe care le-am avut cu reprezentanții pacienților, vreau să dau curs câtorva dintre propunerile lor care mi se par pertinente, aceea de a avea un acces cât mai facil al pacientului la tratament. Cred că s-a făcut o greșeală că nu s-au făcut licitații centralizate pentru a procura medicația. Vă asigur că anul viitor vom face acest lucru centralizat pentru a elimina sincopele în a avea tratament. Nu avem tratament în mod continuu și asta mi se pare cel mai groaznic, să lipsești pacientul de tratament, pacientul nu ajunge în timp util la tratament, deși noi alocăm bani. Încercăm să facem cam tot ce se poate centralizat. Eu sunt un adept al acestei variante. La sugestia dumneavoastră, o corectăm, de anul viitor facem licitații centralizate și mergem pe centre regionale, cum era până acum câțiva ani, să nu îi mai plimbăm pe oameni atâta drum până la București. Reintroducem centrele regionale”, a susținut ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a participat luni la masa rotundă „Hemofilia este tratabilă: necesități și strategii pentru asigurarea normalității”, organizată de Asociația Română de Hemofilie, Asociația Națională a Hemofilicilor din România și Primăria Voluntari.