Sari la conținut

Bucurie imensă pentru un cuplu. „Embrioni înghețați acum 30 de ani” pentru a-și atinge visul, acela de a avea gemeni

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Bucurie imensă pentru un cuplu din SUA. Au devenit părinți de gemeni cu ajutorul unei tehnici revoluționare în medicină. „Embrioni înghețați acum 30 de ani” pentru a-și atinge visul, acela de a avea gemeni.

Cuplurile care nu pot avea copii trec peste stările sufletești greu de descris și caută orice soluție pentru a a avea copii. Un cuplu din Statele Unite au devenit părinți de gemeni cu ajutorul unei tehnici revoluționare în medicină.

 

„adopția de embrioni” pentru a-și atinge visul, acela de a avea gemeni.

O pereche de embrioni înghețați în urmă cu 30 de ani a fost „adoptată” și folosită pentru conceperea unor gemeni. Rachel și Philip Ridgeway s-au născut pe 31 octombrie 2022, însă embrionii lor au fost creați în aprilie 1992.

Aceasta este cea mai „veche” pereche de embrioni din care s-au născut copii, potrivit Centrului Național de Donare de Embrioni, citat de CNN.

Recordul aparținea până recent lui Molly Gibson, o fetiță în vârstă de doi ani, născută în 2020 dintr-un embrion care fusese înghețat acum 27 de ani.
„Într-un fel, ei sunt copiii noștri cei mai mari, chiar dacă sunt cei mai mici copii ai noștri”, a spus Philip Ridgeway, tatăl gemenilor.

Familia Ridgeway are patru copii, cu vârste de 8, 6, 3 și aproape 2 ani. Toți au fost concepuți pe cale naturală.

Copii din embrioni criogenați

 

Embrionii au fost creați folosind fertilizarea in vitro. „Părinții” embrionilor sunt un bărbat de 50 de ani și o donatoare de ovule în vârstă de 34 de ani. Embrionii au fost înghețați pe 22 aprilie 1992, conform CNN.

Timp de trei decenii, embrionii au stat depozitați în azot lichid, la aproape -200 de grade, într-un dispozitiv special conceput.

Embrionii au fost ținuți la un laborator de fertilitate de pe Coasta de Vest până în 2007, când cuplul care i-a creat a donat embrionii Centrului Național de Donare de Embrioni din Knoxville, Tennessee, în speranța că un alt cuplu ar putea să-i folosească mai târziu.

Numele medical pentru procesul prin care a trecut familia Ridgeways este de „adopție de embrioni”.

Un cuplu poate produce mai mulți embrioni, iar cei suplimentari pot fi conservați pentru a fi utilizați mai târziu, donați cercetării sau donați persoanelor vor să aibă copii.

Ca și în cazul oricărei alte donații de țesut uman, embrionii trebuie să îndeplinească anumite reguli de eligibilitate ale Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA. Pentru a fi donați, aceștia trebuie să fie inclusiv testați pentru anumite boli infecțioase.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel