Din cuprinsul articolului
Bucureștiul a intrat din nou în scenariul roșu. Care sunt măsurile de restricție care se vor aplica în Capitală
Astăzi, 5 martie, Bucureștiul intrat în scenariul roșu, după ce rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori. Dacă doar cu 24 de ore în urmă, în 4 martie,Bucureștiul era în zona „galbenă”, cu o incidență de 2,79 la mie, astăzi rata de infectare în Capitală a ajuns la 3,05 la mia de locuitori.
Ce presupune, de fapt, scenariul roșu. Care sunt măsurile de restricție care se vor aplica în Capitală
Potrivit reglementărilor, la rata de incidenţă peste 3 la mie se închid restaurantele la interior, cinematografele, teatrele, sălile de jocuri de noroc. Deciziile de restricţionare a activităţilor trebuie luate de Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.
De asemenea, Bucureștenii vor trebui să poarte masca de protecție în spațiile publice închise sau deschise, indiferent de gradul de aglomerare.
„După 3 la mie, se suspendă activitatea în teatre, cinematografe, instituții de cultură, care organizează spectacole în spații închise. De asemenea, se suspendă activitatea în restaurante și cafenele care funcționează în spații închise”, declara premierul Ludovic Orban.
Elevii se întorc la școala online?
În momentul de față o altă restricție care se află pe masa autorităților este închiderea școlilor. Orele se vor susține exclusiv online, însă astăzi, elevii vor merge la cursuri.
În aceeași situație cu București, mai sunt judeţul Timiş, care urcă la o incidenţă de 5,50 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori. La fel, Brașov – 3,25, Cluj – 3,60 și Ilfov – 3,31.
Maramureșul a ieșit din scenariul roșu, cu o rată de 2,98.
Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 4.342 cazuri noi, 101 decese, 1.067 persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.