Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 1.405 solicitări, dintre care 919 persoane au prezentat urgenţe de „cod roşu” şi „cod galben”.
„Deocamdată suntem într-o situaţie de echilibru. Astfel că, în ultimele 24 de ore, 1.405 persoane au avut nevoie de ambulanţă în regiunea Bucureşti – Ilfov. Dintre acestea, 919 persoane au prezentat urgenţe de ‘cod roşu’ şi ‘cod galben'”, a precizat managerul SABIF, dr Alis Grasu, poentru Agerpres.
Managerul SABIF a arătat că 120 de persoane se aflau în loc public când au avut nevoie de ambulanţă, 20 dintre acestea prezentând lipotimii, iar patru sincope.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile pe parcursul zilelor de 9 şi 10 iulie, în întreaga ţară.
În Bucureşti, pe parcursul zilei de miercuri valul de caniculă se va intensifica. Va fi în vigoare un cod portocaliu pentru Capitală şi judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…