Sari la conținut

Bucharest Pancreatic Fest 2023, eveniment medical de top în România. Cursuri şi workshop-uri dedicate oncologiei digestive

cafeaua afectează pancreasul
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC)/ Secţia Clinică Gastroenterologie şi Laboratorul de Endoscopie digestivă diagnostică şi terapeutică organizează, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Patologia Pancreatică,  Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Română de Endoscopie Digestivă şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila”, în zilele de 8 şi 9 septembrie a.c., Bucharest Pancreatic Fest 2023, eveniment care reuneşte Cursul de patologie pancreatică cu participare internațională şi Workshop-ul – Rolul practic al ecoendoscopiei, manifestări ştiinţifice aflate la cea de-a X-a şi, respectiv, a XI-a ediţie.

Evenimentul ştiinţific abordează, ca în fiecare an, oportunităţile şi perspectivele de diagnostic şi tratament în domeniul oncologiei digestive, precum şi dezvoltarea programelor pilot de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniu.

Cancerul pancreatic reprezintă una dintre cele mai mortale forme de cancer, atât prin prezentarea tardivă la medic cu forme ce nu mai prezintă indicație de tratament curativ, dar și prin lipsa metodelor de diagnostic precoce. În ciuda evoluției în pancreatologie prin perfecționarea tehnicilor de diagnostic, apariția imunoterapiei și îmbunătățirile din chirurgia pancreatică, supraviețuirea la 5 ani este sub 10%.

Studiile de specialitate au reliefat că riscul de cancer pancreatic este crescut direct proporțional cu vârsta, rareori diagnosticat înaintea vârstei de 55 de ani. Incidența maximă este între 65 și 69 pentru bărbați, respectiv 75 și 79 pentru femei. Cancerul pancreatic este mai frecvent întâlnit în țările dezvoltate, cel mai probabil datorită accesibilității crescute a metodelor de diagnostic și tratament. Supraviețuirea la 5 ani pentru boală metastatică este de 2.9%, 12.4% pentru boală regională și 37.4% pentru boală localizată. 80% din pacienții nou diagnosticați au formă metastatică, iar dintre cei operabili 80% vor prezenta metastaze locale sau la distanță.

Cancerul pancreatic reprezintă o problemă majoră de sănătate din cauza agresivității sale și dificultății stabilirii diagnosticului precoce. Adenocarcinomul pancreatic (ADCP) este cea mai frecventă formă de cancer pancreatic, fiind unul dintre subiectele abordate în cadrul evenimentului nostru. Diagnosticul de ADCP este realizat predominant prin intermediul explorărilor imagistice și endoscopice (ecoendoscopia), întrucât tabloul clinic și investigațiile de laborator sunt prea puțin specifice la momentul actual.

Tratamentul se face în echipă multidisciplinară, însă întrucât majoritatea pacienților se prezintă la spital în forme avansate, tratamentul fiind predominant paleativ, ecoendoscopia a devenit esențială în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pancreatice. Aceasta oferă informații suplimentare cu ajutorul modulelor integrate: elastografie, utilizarea modulului Doppler color, folosirea substanței de contrast și mai ales oportunitatea efectuării biopsiei sau puncției fin aspirative.

Posibilitatea de a preleva țesut tumoral prin manevră minim invazivă (puncție fin aspirativă sau puncție fin bioptică) este importantă atât pentru diagnosticul și prognosticul ADCP, cât și în domeniul cercetării, oferind posibilitatea testării moleculare a probelor tisulare, se precizează într-un comunicat al SUUMC.

„Obiectivul manifestării ştiinţifice vizeză creşterea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu afecţiuni din sfera gastroenterologiei, prin punerea la dispoziţie a celor mai bune servicii medicale oferite de sistemul public de sănătate.

Evenimentul beneficiază de expertiza unor mari personalităţi medicale şi academice din centre de profil din străinătate, precum: prof. dr. HEGYI PETER, Membru al Academiei de Știinţe din Ungaria, Director al Centrului de Medicină Translatională al Universităţii Semmelweis din Budapesta, Ungaria, prof. dr. SANTO ERWIN, şeful Departamentului de Gastroenterologie şi Bolile ficatului, Tel Aviv Medical Center, Tel Aviv, Israel, prof. dr. VILMANN PETER, profesor în cadrul Compartimentului de Endoscopie gastrointestinală, Departamentul de Chirurgie, al Spitalului Universitar Herlev și Gentofte, Universitatea din Copenhaga, Danemarca, prof. dr. RADU ŢUŢUIAN, Spital Tiefenau Inselgruppe, Berna, Elveţia, Prof. dr. ROBERT HAWES, profesor de gastroenterologie, Orlando Digestive Health Institute, University of Central Florida College of Medicine, Florida, SUA.

Considerăm că prin invitarea personalităţilor de renume din ţară şi din străinătate, personalităţi care au contribuit esenţial, mai ales în ultimii ani, la dezvoltarea tehnicilor de diagnostic și tratament ecoendoscopic reprezintă un factor important pentru formarea atât a medicilor specialişti, cât şi a celor rezidenţi, reprezentând o oportunitate de perfecţionare a echipelor medicale muldidisciplinare, în abordarea integrativă și personalizată a afecţiunilor pancreatice.

În acest fel curba de învăţare va fi mult ameliorată, atât pentru noile achiziţii în domeniu, cât şi pentru a câştiga experienţa minimă necesară pentru cei care vor să înceapă efectuarea acestei proceduri în propriile spitale. În timpul desfăşurării workshopului se vor putea vizualiza manevrele dificile, se va putea dialoga cu echipa care efectuează procedurile, o parte dintre cei prezenţi pot chiar participa direct la intervenţii, sub directa supraveghere şi îndrumare a profesorilor vizitatori care au experiență cazuistică importantă în acest tip de patologie”, menţionează sursa citată.

Conform standardelor aplicate în cadrul evenimentelor ştiinţifice internaţionale, organizatorii au conceput un program dinamic, în care conferinţele vor alterna cu demonstraţiile în direct, transmise din Laboratorul de Endoscopie Digestivă diagnostică şi terapeutică al SUUMC, în sala de conferinţe Magnolia, Hotelul Crowne Plaza, Bucureşti. Potrivit sursei citate, manifestarea este creditată EMC.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel